Jianu și Morega s-au înțeles. Hanu şi Militaru i-au împăcat!

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, s-a așezat la masa discuțiilor cu vicele Cosmin Morega. Fostul primar, Dorin Hanu, şi liderul PNL Severus Militaru, au fost cei care au insistat mult ca cei doi colegi de primărie să colaboreze în favoarea motrenilor. Potrivit primarului Gigel Jianu, lucrurile par să se mai fi așezat la Motru, acesta declarând că nu a fost un război așa mare.

Fostul primar, Dorin Hanu, a fost cel care le-a atras atenția celor doi conducători ai primăriei Motru că cetățenii au de suferit din cauza contradicțiilor dintre ei. Militaru a fost cel care a propus discuţia în patru. Hanu crede că în urma întâlnirii organizate de el, lucrurile au intrat în normal. ”Am avut o discuție cu domnul Jianu, cu domnul Militaru și cu domnul Morega în care am discutat aceste aspecte. Le-am spus ce am constatat eu din oraș în urma discuțiilor cu cetățenii. Dorința mea a fost să se uite patimile politice și să colaboreze. Nu se pune problema de împăcat, se pune problema de dialog și comunicare”, a spus Dorin Hanu, fostul primar din Motru. Gigel Jianu, primarul actual al municipiului Motru, crede că războiul nu era atât de mare dar afirmă că, în prezent, colaborează cu vicele Cosmin Morega. ”Nu era nevoie de pace, n-a fost război, eu am avut o colaborare destul de bună, suficientă, cu domnul vice, suntem în fiecare zi la birou, ba chiar am avut o discuție referitoare la problemele și soluțiile și modul de colaborare în continuare”, a spus Gigel Jianu, primarul din Motru. Cât despre declarația lui Hanu că în ultima lună Motru este în decădere, Jianu observă o oarecare demagogie și spune că problemele din municipiu nu sunt de acum. ”Nu cred că problemele sunt specifice ultimei luni, câini sunt demult pe aici, într-adevăr sunt probleme financiare, sunt datorii foarte vechi, dar asta nu înseamnă că au apărut în ultima lună”, a spus Gigel Jianu, primarul din Motru.

Vizualizări: 4,398

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: