„Jos textila”

Anul care abia a început va fi mult mai important chiar decât anul viitor care este unul electoral. Fără să fiu un fel de mama Omida trebuie să subliniez importanţa acestui an, deşi începutul lui nu pare să-l anunţe. Zic că va fi important indiferent de evoluţia economică a ţării, pentru că este anul clarificărilor de tot felul. Toate partidele aflate pe eşichierul politic se confruntă de mai mult timp cu o criză de lideri şi identitate şi caută formulele care să le aducă succesuri, vorba Ebei, deşi încercările de până acum n-au dovedit decât inconfortul în care se zbat.

Traian Băsescu, cel ce nu s-a sfiit să anunţe încă din prima zi a anului că statul va trebui reconfigurat, promisiune cu care de fapt a câştigat alegerile, are de luat decizii importante. Va trebui să decidă când şi cum va sacrifica actualul guvern şi cu cine-l va înlocui. O să spuneţi că nu va sacrifica guvernul Boc pentru că-i este comod, fidel şi credincios. Schimbarea lui Boc din funcţia de premier va fi făcută chiar şi numai pentru a-i conserva bruma de autoritate pe care o mai are în partid şi care-i va fi necesară în condiţiile în care va candida încă o dată pentru şefia lui. Dacă motivul schimbării va fi acesta, atunci cu siguranţă că viitorul prim-ministru va fi un tehnician, care va conduce un guvern politic şi nu unul de largă coaliţie în care actuala opoziţie nu va dori să se mai bage într-un an preelectoral.

Nu numai la PDL se clocesc mari schimbări, ci şi la celelalte partide care, indiferent de rezultatul schimbărilor din interior, vor fi nevoite în anul preelectoral şi nu numai să recunoască de pe acum că jocurile politice de anvergură le vor face partidele mici, pe care din nefericire lumea nu prea dă acum doi bani.

Schimbări de macaz vor face toţi pentru că lupta electorală din 2012 nu se va da în acel an, ci a început cu mult mai devreme, iar în acest an ea se va ascuţi până la scrâşnet. Interesul este unul uriaş iar pentru el partidele vor sacrifica şi ideologii şi programe şi obraz şi cinste şi nu în ultimul rând, electorat. Ca de fiecare dată, noi, electorii, ne vom trezi după alegeri şi vom constata că iar am fost înşelaţi. Până atunci încă vom sta cu ochii pe ei şi vom sancţiona orice mişcare care nu este în avantajul nostru al celor care suportăm de 20 de ani de zile tot felul de experimente şi tot felul de incompetenţi vopsiţi în politicieni. Staff-urile de campanie ale partidelor vor folosi metoda românească” jos textila”, când va fi vorba de arătat adversarul şi nu se vor sfii să ni-i arate aşa cum i-a făcut mama lor, adică în fundul gol.... Să te uiţi distracţie că doar cu asta ne alegem după ce-i facem pe politicieni domni de Bucureşti.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: