Jurnaliştii Cartianu şi Ciocăzanu, loviţi pe la spate de senatorul Cârciumaru

Incident în trafic duminică, pe raza judeţului Gorj. Maşina condusă de senatorul PSD Florin Cârciumaru a lovit autoturismul în care se aflau cunoscuţii jurnalişti Laurenţiu Ciocăzanu şi Grigore Cartianu. Tamponarea a avut loc la Bălceşti, la orele amiezii.

Laurenţiu Ciocăzanu şi Grigore Cartianu sunt jurnalişti cunoscuţi pentru poziţiile lor anti-PSD. Cei doi au fost la sfârşitul săptămânii acasă, în Gorj, unde au participat la Festivalul RomânIA Autentică de la Hobiţa. Duminică au plecat spre Bucureşti, dar au făcut o oprire neprevăzută la Bălceşti, comuna Bengeşti Ciocadia.

Asta după ce maşina în care se aflau cei doi jurnalişti a fost izbită din spate de autoturismul condus de senatorul PSD Florin Cârciumaru. Cartianu povesteşte că la volan era prietenul lui, Laurenţiu Ciocăzanu, care a dat în frâne, după ce i-a ieşit brusc în faţă un cârd de gâşte. Din spate venea maşina lui Cârciumaru, care nu a putut frâna în timp util.

Şoferii au convenit să declare tamponare şi chiar s-au fotografiat după incident. Maşina lui Cârciumaru este ceva mai şifonată. Cartianu a povestit că au mai avut un incident similar la Bruxelles, când au fost loviţi din spate de un şofer rus. „Asta este, ruşii şi PSD-ul ne lovesc pe la spate”, a glumit Cartianu.

Galerie foto


Vizualizări: 7,638

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: