Kosovo- un model periculos!

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga va da publicităţii avizul consultativ privind legalitatea declarării independenţei fostei provincii sârbe, Kosovo. Sentinţa nu are caracter obligatoriu, dar este aşteptată în întreaga lume, pentru că poate avea repercusiuni asupra mai multor mişcări separatiste din lume. România nu a recunoscut independenţa Kosovo, aflându-se printre cele 5 ţări membre UE care nu au făcut-o: Grecia, Spania, Slovacia si Cipru. Toate cele cinci ţări care nu au recunoscut independenţa Kosovo au ele înşele probleme etnice, iar cazul Kosovo ar putea însemna un precedent periculos pentru ele. "Dacă avizul CIJ stabileşte un nou principiu, un întreg proces de creare de noi state se va deschide in lume, ceea ce ar destabiliza multe regiuni", a spus preşedintele sârb Boris Tadici citat de Reuters. Se pare că are dreptate dacă ne gândim că şi la noi de mai mult timp ungurii sunt cei care cer tot felul de lucruri care merg până la autonomie de la care nu mai este decât un pas până la separare chiar şi teritorială. Dar să ne reamintim cazul Kosovo pentru că poate, cine ştie, vom avea nevoie de el! Kosovo şi-a declarat independenţa în 17 februarie 2010. Noul stat a fost recunoscut până în prezent de 69 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi 22 dintre cei 27 de membri UE. CIJ a fost sesizată în legătură cu legalitatea declarării independenţei Kosovo faţă de Serbia de Adunarea Generala a ONU. Curtea trebuia să răspundă la întrebarea dacă declararea unilaterală a independenţei de către instituţiile provizorii ale autoguvernării din Kosovo este în concordanţă cu legea internaţională. Bogdan Aurescu, agentul nostru la Curte, care s-a umplut de glorie în cazul Insulei Şerpilor, oricât de  bun ar fi nu a putut să se pună cu majoritatea lumii care a pledat favorabil  Kosovo la tribunalul ONU de anul trecut. Aurescu a cerut un singur lucru Curţii: să evalueze dacă dreptul internaţional interzice sau nu crearea unui stat nou prin secesiune unilaterală, în circumstanţele cazului examinat. Oficialul român a mai arătat că acceptarea ideii că secesiunea unilaterală ar fi permisă de dreptul internaţional şi integritatea teritorială s-ar aplica numai între state ar implica faptul că orice porţiunede teritoriu a oricărui stat şi-ar putea proclama independenţa. Deşi pledoaria oficialului român a fost corectă şi bine argumentată din păcate nu noi facem jocurile pe acest pământ!

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: