Laleaua pestriță din Dănești, păzită de localnici. Ce riscă cei care rup florile!

Peisaj de basm în pădurea din Dănești. A înflorit laleaua pestriță, monument al naturii. Peste o sută de hectare de pădure s-au colorat în mov. Autoritățile din Dănești își doresc, după pandemie, să organizeze un festival astfel încât să scoată în evidență floarea rară.

Laleaua pestriță este protejată prin lege, iar autoritățile, localnicii și pădurarii care răspund de pădurea unde crește floarea fac tot posibilul să aibă grijă să nu o rupă nimeni. Când nu este pădurar în zonă, mai mulți localnici fac voluntariat și patrulează prin pădure să se asigure că nici turiștii și nici oamenii locului nu rup florile. „Eu am venit aproape zilnic să ajut pădurarul de aici. Vin oameni, fac fotografii. Cei mai mulți știu că nu au voie să o rupă și nu o rup. Au mai fost și oameni care au venit fără să știe că e protejată, dar i-am anunțat noi că pot doar s-o admire. E o comoară pentru noi”, a spus un localnic care patrula prin pădure.

Amenda pentru cei care rup floarea ajunge până la 2.000 de lei. Primarul comunei chiar își propune să organizeze un festival cât e înflorită laleaua pestriță, dar după pandemie. “Sunt oameni din zonă care supraveghează. Este greu pentru că este o arie destul de mare, unde apare această lalea, dar oamenii își dau seama că odată ruptă e posibil să nu mai crească. După pandemie, bineînțeles, vreau ca în jurul acestei superbe flori să organizăm un festival, să organizăm un eveniment astfel încât să putem scoate în evidență”, a declarat primarul din Dănești, Mădălin Paliță.

Laleaua stă înflorită circa două săptămâni. În Gorj, se găsește pe cea mai mare suprafață. Mai poate fi admirată și în alte zone ale țării, dar pe suprafețe mai mici. În zonele unde crește laleaua pestriță, sunt interzise defrișările și pășunatul.

Galerie foto




Vizualizări: 2,855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: