Zilele acestea nu se fredonează celebrul cântec al lui Luigi Ionescu,”Lalele, lalele”, ci se toacă scandalul lalelelor olandeze care se ofilesc la vama românească. 15 tiruri pline cu bulbi, seminţe şi lalele de provenienţă olandeză au fost controlate la sânge la intrarea în ţară, s-au recoltat probe şi se aşteaptă rezultatul în urma căruia tirurile vor fi lăsate sau nu să intre în ţară. În timp ce laboratoarele noastre efectuează analize fitosanitare plantele ornamentale şi florile olandeze se ofilesc, milioanele de euro care ar fi putut fi câştigate din acest comerţ sunt din ce în ce mai îndepărtate. Deja presiunea producătorilor sau intermediarilor olandezi se simte la ambasada lor din România, care a ieşit la atac acuzând România de şantaj. În realitate, ţara noastră nu face decât ceea ce ar fi trebuit să facă întotdeauna: un control riguros la Vamă care să împiedice intrarea în ţară a întreg bălegarului european. Mă umflă râsul pentru că situaţia este tragicomică şi a fost cerută chiar de politicienii olandezi, care de curând au interzis accesul României în zona Schengen pe motiv că nu avem securitate maximă la graniţă. Iată că acum, când în sfârşit autorităţile române demonstrează olandezilor că avem securitate maximă la graniţă, tot ei se supără şi ne acuză de şantaj. Dacă nu s-ar fi răzgândit pe parcurs, după ce am cheltuit zeci de milioane de euro ca să securizăm tehnic graniţele şi ar fi recunoscut intrarea noastră în zona Schengen, intrare care presupune un control minim la graniţele ţărilor care fac parte din zonă, acum cele 15 sau 20 de tiruri pline cu marfă perisabilă ar fi putut să treacă aşa cum trec de câţiva ani, ca prin brânză. N-au vrut să desfiinţeze graniţa şi au vrut perpetuarea ei, iar nouă nu ne rămâne decât să ne facem datoria şi să puricăm tot ce intră pe la graniţe. Nu văd unde este şantajul! Decizia Olandei de a ne refuza intrarea în Schengen a fost una cinică, bazată nu pe rapoarte tehnice sau analize obiective, nici măcar nu a argumentat serios, ci e rezultată dintr-o situaţie politică internă, guvernul minoritar liberal-conservator fiind şantajat de un partid anti-UE în schimbul susţinerii parlamentare. Aşa că şantajul nu e la noi, ci la ei. După ce Franţa şi Germania căzuseră deja de acord să acorde României o aderare parţială la Schengen în 2011 (cu frontierele aeriene) şi apoi una totală, cu frontierele terestre, probabil in 2012, a intervenit Olanda cu dreptul ei de veto. Decizia Olandei poate fi atacată la Curtea Europeană de Justiţie, după o anchetă prealabilă a Comisiei UE, anchetă care încă nu a fost cerută de România. In 2010, Olanda a avut excedent comercial în relaţiile cu România, de circa 600 milioane euro, florile reprezentând o contribuţie serioasă la acest excedent. Adică un stat care-şi bate joc de noi mai şi câştigă de pe urma pieţei româneşti. România nu are nimic cu olandezii, dar nu trebuie uitat că politicienii olandezi cer respectarea strictă a legislaţiei europene dar condiţionează aderarea României în Schengen de un mecanism, care nu a fost scris nicăieri în acordul de aderare. Aleşii lor ne spun că nu putem asigura securitatea frontierelor (şi probabil au dreptate când ei ştiau că zeci de tiruri olandeze puteau intra în ţară ca-n brânză), dar ne acuză de şantaj când vameşii în sfârşit îşi fac treaba! Cine să-i mai înţeleagă-!