Liberalii au câştigat alegerile la Târgu Jiu de frică - Document PNL

Argumente de tot râsul folosite de Partidul Naţional Liberal Gorj pentru excluderea singurului consilier local pe care îl are în comuna Jupâneşti. Un document al comisiei de arbitraj a PNL arată că măsura excluderii lui Cristi Sîrbu a fost una benefică pentru partid, pentru că liberalii s-au speriat şi au câştigat alegerile parţiale din vara trecută pentru Primăria Târgu Jiu.

Cristi Sîrbu a fost exclus din PNL în februarie 2017, când au fost analizate rezultatele alegerilor din anul precedent. Sîrbu a contestat excluderea mai întâi în comisia de arbitraj, unde a pierdut, iar mai apoi în instanţă, procesul fiind pe rol.

Fostul liberal Ion Fugaru a reuşit să facă rost de hotărârea Curţii de Arbitraj a PNL, care face referire la cazul Cristi Sîrbu. „Intimata, prin reprezentant legal, susţinem că excluderea s-a efectuat pentru rezultate slabe obţinute în alegeri. Intimata arată că, după excluderea lor, am reuşit să câştigăm Primăria Târgu Jiu. După aceste excluderi am putut face treabă. Le-a fost frică şi celorlalţi”, este o parte de argumentaţia folosită de reprezentantul PNL Gorj la Comisia de Arbitraj.

Nu este clar cine a fost reprezentantul PNL Gorj. În hotărârea comisiei de arbitraj scrie clar: Intimata Filiala PNL Gorj, reprezentată prin Preşedinte. Purtătorul de cuvânt Denisa Şuţă susţine că nu este vorba de preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, ci de preşedintele Comisiei de Arbitraj a PNL Gorj, Nicolae Bobu. Acesta din urmă a negat, într-o intervenţie la Radio Infinit: „Nu am motivat eu, nu l-am exclus eu”, a spus Bobu. Nici Dan Vîlceanu nu pare să ştie mai mult: „Chiar nu ştiu în momentul ăsta cine a mers acolo, pentru că nici nu intră în atribuţiile mele”.

 Avocat de la ALDE

Cristi Sîrbu nu vrea să facă prea multe comentarii, pentru că este în proces cu partidul. „Instanţa mi-a dat câştig de cauză până acum, sunt pe fond, mă judec, nu vreau să intru în discuţii cu cei de la partid”, a spus Sîrbu.

În documentul amintit i se reproşează lui Sîrbu şi faptul că şi-a luat avocat de la ALDE. „Intimata susţine că Preşedintele organizaţiei locale ALDE este avocatul dlui Sîrbu şi că aceştia ar fi prieteni”, scrie negru pe alb în hotărârea Comisiei de Arbitraj nr. 1 din 12 ianuarie 2018, prin care a fost respins recursul lui Cristi Sîrbu.

Galerie foto


Vizualizări: 1,553

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: