Liberalii au votat diferit pe legea pensionării minerilor

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, s-a abținut la votul în plen cu privire la proiectul de lege care le-ar permite minerilor și energeticienilor să se pensioneze la 52 de ani.

“M-am abținut în a vota această lege, iar argumentele mele le știți pentru că le-am spus de nenumărate ori. Eu cred că legea nu este aplicabilă și că prea multe forțe s-au concentrat pe acest subiect aducător de faimă politică, dar au scăpat din vedere problema de ansamblu: CE Oltenia și județul Gorj. Am văzut că alături de cei care susțin proiectul au fost și asociații de mediu, aceleași care își doresc cu ardoare închiderea CE Oltenia. Nu ne ridică asta semne de întrebare?”, a transmis Dan Vîlceanu

Acesta spune că era nevoie de soluții pentru oameni având în vedere că urmează redimensionarea CE Oltenia, dar existau și alte variante. “Înțeleg că decizia de a mă abține de la vot va fi interpretată și poate condamnată de unii dintre angajați, însă nu pot să votez o lege care păcălește salariații și care, pe termen lung, nu face bine județului meu. Am explicat că erau alte soluții prin care se ajungea la acest deziderat, pensionare anticipată pentru oamenii care au lucrat ani de zile în condiții grele”, a mai spus Vîlceanu.

Celălalt deputat al PNL Gorj, Gheorghe Pecingină, a votat legea, deși a spus că este proastă. “În ceea ce privește această lege, vă spun din start, este o lege proastă. Eu o voi vota pentru că are un principiu de care trebuie să ținem cont și anume reducerea vârstei de pensionare”, a spus Pecingină în plenul Camerei Deputaților.

Senatorul Ion Iordache a transmis, la rândul lui, un mesaj. “Mă bucur că am contribuit la obținerea acestor beneficii pentru angajații companiei”, a spus senatorul PNL. (A.A.)

Vizualizări: 5,910

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: