Licitaţie pentru hrana pacienţilor de la Spitalul din Sadu

Spitalul Orăşenesc din Bumbești Jiu pune la bătaie aproape 300 mii lei pentru prepararea şi livrarea zilnică a hranei pacienţilor din spital. În această perioadă organizează o licitaţie pentru desemnarea firmei de catering care să ofere aceste servicii din aprilie până la finele anului.

Hrana pacienților de la spitalul din Bumbești Jiu este asigurată în prezent de societatea care deține restaurantul Europa de pe Defileul Jiului, conform conducerii unității spitalicești. Contractul acestei firme cu spitalul expiră în curând, iar conducerea unității spitalicești a demarat procedurile de licitație pentru a desemna firma care să asigure hrana pentru pacienți din luna aprilie până la finalul anului. Contractul va putea fi prelungit în anul 2018 cu încă patru luni. Societățile interesate de obținerea acestui contract pot depune solicitările de participare la licitație până în data de 20 martie.

În Spitalul din Bumbești Jiu sunt îngrijiți zilnic între 70 și 90 de pacienți. Aceștia beneficiază de trei mese pe zi, iar în unele cazuri pacienților li se acordă și suplimente. Conducerea spitalului este dispusă să acorde societății câștigătoare, din fondurile unității, suma de 282.290 lei pentru cele 9 luni în care va prepara și va livra mâncare pentru spital.

Societățile interesate trebuie să întrunească niște condiții impuse de spital, dar și de legislația în domeniu, condiții specificate în caietul de sarcini. "Trebuie să respecte ce le-am cerut noi. Mâncarea trebuie să aibă caloriile trecute acolo. Să aducă hrana când trebuie. Adică să nu treacă mult timp de la prepararea mâncării până la livrare. Au un orar acolo, în caietul de sarcini, pe care trebuie să-l respecte. Mai sunt și criteriile de legislație, să aibă standardele de siguranță a alimentelor, mașină autorizată cu care să transporte. Fără acestea n-ar putea să participe la licitație", a declarat Aurel Stolojanu, directorul Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu.

Conform anunțului prin care firmele au fost invitate să participe la această licitație, câștigătoare va fi desemnată societatea care va veni cu cel mai mic preț.

Vizualizări: 1,851

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: