Lider: Nu se mai procopseşte nimeni din sindicate

Manu Tomescu, unul din liderii de sindicat din Termocentrala Rovinari, a spus că preşedinţii de sindicat nu mai au salariile de odinioară. „Indemnizaţia pe care eu o primesc ca vicepreşedinte este de 200 de lei. Şi un abonament la telefon. Toate cheltuielile sunt prezentate în conferinţele noastre. Mai vin oameni şi întreabă, am statele în geantă şi le arăt. Acum nu se mai procopseşte nimeni din mişcarea sindicală. Înainte erau alţi bani, era acel fond de 6 la mie, dar eu nu eram în mişcarea sindicală”, a spus Manu Tomescu.

Liderul de sindicat a spus că salariaţii nu ar trebui să mai fie atât de divizaţi, pentru că numai dacă sunt uniţi îşi pot negocia mai multe drepturi. „Drepturile le putem câştiga numai împreună. Nu unii să se lupte pentru drepturi şi alţii să se uite. Toţi vrem şi salarii mai mari, şi drepturi mai multe. Când va veni momentul să luptăm, o să vedeţi că ne număraţi pe degete. Eram 19.000 de salariaţi când eram călcaţi în picioare, vă aduceţi aminte că veneau la protest cu cagule pe faţă”, a spus Tomescu la Tele 3.

Manu Tomescu a acceptat că au fost lideri de sindicat care şi-au trădat oamenii, dar a spus că nu vrea să dea nume, important fiind ca aceste probleme să fie rezolvate. „Pentru mine este important să dau un mesaj de unitate. Mai suntem 30 de sindicate şi nici măcar nu putem face parte din aceeaşi federaţie. Suntem împărţiţi pe patru federaţii. Sunt şi orgolii la mijloc”, a mai spus liderul sindical. (A.A.)

Vizualizări: 1,643

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: