Liderul sindicatului de la Rovinari, lăsat pe dinafară la negocieri: „Este un abuz grosolan!”

Scandalul dintre sindicatele din Complexul Energetic Oltenia este departe de a fi stins chiar și acum când se negociază noi drepturi pentru salariații companiei. Constantin Mitrescu, liderul Sindicatului Energia Rovinari, a rămas pe dinafară și nu mai poate participa la discuții pentru că s-a despărțit de Federația Națională Mine Energia și a trecut de partea celor de la Energetica.

Constantin Mitrescu nu mai este primit acum la negocieri pentru că Federația Energetica are deja un membru la masa discuțiilor, pe Paul Constantinescu.  Colegii lui Mitrescu sunt de părere că se comite un abuz prin faptul că lui Mitrescu nu-i mai este permis să ia parte la discuțiile din cadrul comisiei de negociere.

„Suntem șantajați la propriu. În primăvară, în luna martie, când s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă, chiar eu și cu Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, dădeam declarații că au mai rămas probleme nerezolvate că au încheiat prea repede negocierile. Aveam pretenții de la federația în care eram, de la președintele Dumitru Pîrvulescu. I-am reproșat că au rămas probleme nerezolvate. Drept pedeapsă, fără să se facă o ședință pe federație, cum se făcea înainte, Mitrescu a fost înlocuit din comisia de negociere în urma scandalului făcut pe zile suplimentare la concediul de odihnă, pe sporul de producție. A fost înlocuit cu un președinte de sindicat care avea 50 de membri la ora aceea. Acum are 60. Noi aveam 800 de membri”, a declarat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Federația Energetica mai are un membru în comisia de negocieri: Paul Constantinescu. Acesta este și motivul pentru care nu este permis un al doilea membru din aceeași federație la comisia de negocieri.  „A fost eliminat în mob abuziv, grosolan, fără nicio ședință. A fost înlocuit drept pedeapsă. Noi ne-am dezafiliat și ne-am mutat la Federația Energetica. În comisia de negocieri, se dictează totul. Sunt 24 de sindicate organizate în 4 federații. Sindicatul Energia este al șaselea sindicat și nu are loc, să vă dați seama ce abuz se face”, a mai semnalat Tomescu, într-o emisiune la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,064

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: