Localitatea din Gorj în care cetățenii își asfaltează singuri drumurile

Cetățenii comunei gorjene Padeș vor fi cei care vor asfalta șoselele din localitate, dar și cei care vor întroduce rețelele de apă și canal. În fapt, este vorba de o inițiativă a autorităților locale care au propus societăților care au câștigat aceste lucrări să angajeze forță de muncă din comună, iar agenții economici au acceptat. Zeci de cereri de angajare au fost depuse până acum la primărie, iar administrația locală primește în continuare solicitări de la cei care vor să schimbe fața comunei și să fie și plătiți pentru asta.

Este vorba de două investiții noi, respectiv modernizarea unor drumuri locale, precum și introducerea sistemului de alimentare cu apă, a canalizării menajere și realizarea unei stații de tratare.

Administrația locală primește cererile de la cetățenii care vor să lucreze pentru cei doi constructori, iar într-o ședință care va avea loc joi, 14 martie, la primărie, vor fi analizate. ”Am avut o discuție cu executanții lucrărilor, în ceea ce privește punerea în aplicare a lucrărilor din comună, am făcut o etapizare a lucrărilor, în care le-am solicitat să recruteze forță de muncă în mare parte de la noi din comună. Am solicitat acest lucru ca să mai dăm de lucru și la cetățenii noștri. Constructorii au fost încântați de ideea aceasta, pentru că nu mai trebuie să asigure transportul muncitorilor. Angajează și calificați, și necalificați. Unul dintre administratorii uneia dintre societăți mi-a spus că tinde să ia din comună 70% din forța de muncă necesară”, a declarat Serafim Antonie, primarul comunei Padeș.

Circa 40 de cereri au fost înaintate de către cetățenii care vor să lucreze la cele două investiții. Autoritățile cred că toți vor fi angajați, dacă vor solicita posturi pentru care firmele fac recrutări. ”Mulți cer să lucreze ca șofer. Eu le-am spus că nu o să aibă nevoie numai de șoferi, să pună în solicitare și altceva, dacă au o meserie de zidar, fierar betonist. Unii au pus, alții nu. În mare parte, e nevoie de muncitori, de zidari, de deservenți pe utilaje, fierari betoniști, că au și un pod de făcut. A rămas să avem o întâlnire cu constructorii, să stabilească și programul de lucru, salarizarea. Constructorii au spus că le dau și o masă gratuit”, a precizat primarul din Padeș.

Autoritățile spun că în acest fel banii rămân în localitate, dar și că au garanția lucrului bine făcut, pe principiul că realizând o investiție de care se vor bucura tot ei, cetățenii își vor da tot interesul să execute bine lucrările.

Cele două investiții sunt finanțate din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II. Prin participarea la aceste proiecte, localnicii recrutați de firmele constructoare vor avea de lucru cel puțin un an, asta pentru că termenele de execuție sunt de 17 luni.

Una dintre firmele care au contractat lucrările este din Severin, iar cealaltă din Târgu Jiu.

Vizualizări: 5,771

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: