Localnicii din Scoarța, întrebați dacă vor alimentare cu gaze

Autoritățile din comuna gorjeană Scoarța vor să obțină bani să introducă gaze în localitate. Oamenii au fost întrebați dacă își doresc acest lucru și circa 700 dintre localnici au semnat că își doresc să fie branșați la o conductă de gaze. Costurile acestei investiții ajung la aproape 20 de milioane de lei, iar șefii primăriei încearcă să obțină acești bani de la Uniunea Europeană.

În total, primarul din Scoarța, Ion Stamatoiu, susține că ar avea nevoie de 17 milioane de lei ca să introducă gazele în comună.

Toată documentația este gata și urmează să fie anunțate autoritățile dacă le-a fost aprobată cererea de finanțare pentru această investiție pe care și-o doresc și oamenii din localitate. „Am auzit că se pot accesa fonduri pentru alimentarea cu gaze. Am făcut studiul, avem cererea de finanțare depusă deja. Dispare lemnul, nu mai poți tăia oricum și oamenii riscă să rămână fără căldură. Am elaborat studiul de fezabilitate”, a spus Ion Stamatoiu, la Gorj TV.

Primarul a precizat că au ajuns la primărie deja sute de cereri de la localnicii care își doresc să fie introdusă conductă de gaze și în comuna lor. „Am făcut un sondaj prin comună. Am distribuit formulare cetățenilor și i-am întrebat pe oameni dacă își doresc să introducem gaze în comuna noastră. În jur de 6-700 de cereri au venit la noi. Să vedem dacă și-ar dori acest lucru, să nu ne întindem cu cheltuieli și oamenii să spună că e scump”, a mai spus Stamatoiu.

Vizualizări: 2,166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: