Lucrările la stadion, stopate

Primăria Târgu Jiu a obţinut şi ultimele documente necesare începerii, în mod legal, a lucrărilor de construire a noului stadion. De aproape o lună pe stadion nu se mai mişcă nimic şi se pare că muncitorii vor reveni după 10 ianuarie. Săptămâna trecută, administraţia locală a obţinut ultimele hotărâri de guvern pentru a demola şi spaţiile ce aparţineau de Ministerul Tineretului şi Sportului, dar acestea sunt tot în picioare. Surse din cadrul clubului spun că oricum nu se va mai face nimic deoarece toată lumea este cu gândul la sărbătorile de iarnă.

Lucrările de demolare au început la finalul lunii iulie şi ar fi trebuit să dureze 45 de zile, însă nu au fost terminate nici acum. Durata de realizare a lucrărilor la noul stadion este 18 luni, dar e puţin probabil să se încadreze în termen. Noul stadion care va include parcări, centre comerciale şi un hotel va costa 20 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată de la Compania Naţională de Investiţii. (A.P.)

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: