Mă uit plin de invidie la amicii mei care lucrează la stat și văd în viitor: sunt sigur că vor trăi mai mult decât mine. Nu au cearcăne, sunt roșii în obraji, nu par stresați de nimic și aproape niciodată nu vorbesc despre serviciu. E drept, nu-i prea văd de luni până vineri, în niște intervale destul de regulate. Deduc că atunci sunt la muncă. De fapt mint, că nu deduc. Mereu, în acele intervale orare, sunt pe Facebook, așa că îmi spun chiar ei că sunt la muncă.

Oamenii care au muncit o viață la stat au ușoare probleme de acomodare fie când trec, voluntar sau forțați de împrejurări, la privat, fie când statul începe să împrumute din proastele obiceiuri ale sistemului capitalist. De exemplu, ieri, pe dimineață și răcoare, muncitorii de la CFR din aproape toată țara au intrat în grevă și au blocat sute de trenuri care oricum abia ajungeau, cu zeci de minute întârziere, la destinații. Motivul grevei, însă, e pentru un muncitor la privat de domeniul fantasticului: alaltăieri, pe 15, la ziua fixă pentru lichidări, se dăduseră doar jumătate din acestea. Restul banilor urmau să fie primiți în decursul acestei săptămâni. Ei bine, pentru acea întârziere de câteva ore a unui sfert din salariu, ceferiștii au făcut grevă spontană și au blocat o țară întreagă, bașca mii de privați sechestrați în trenuri care trebuiau să ajungă la muncă și pe scuzele cărora șeful lor mai mult ca sigur n-a dat doi bani, că nu-i pasă lui cu ce trebuia să vină respectivul la serviciu și din cauza cui n-a putut s-o facă.

Mentalitatea asta ne și trage în jos, ca popor. Vrem să ni se dea fără să ne gândim dacă merităm să ni se dea. În capitalism e simplu, sistemul funcționează impecabil din punctul ăsta de vedere: primești cât produci. Nu produci, nu primești. Produci mai puțin, primești mai puțin. Produci mai mult, primești mai mult. Și tot așa. Abia aștept să-i văd pe ceferiștii ăștia atât de sensibili într-un viitor apropiat, când se va privatiza și CFR-ul. Să-i vedeți ce bucuroși or să fie când, după ce au fost f****i în c*r de patron cu mâna lui, vor primi jumătate din salarii, și alea cu vreo 10 zile întârziere. O să zică mersi că le-a dat și-atât, la cât de prost merge firma. Sau, dacă vreți cu socialism, ajungem la vorba lui John, puțin adaptată: nu întrebați ce salariu vă poate statul da vouă, întrebați-vă ce puteți face voi pentru stat ca să-l meritați.