Lupii tineri abia aşteaptă debarcarea lui Cârciumaru. Senatorul se simte jignit

Florin Cârciumaru s-a declarat jignit de unii colegi mai tineri din tabăra social-democrată care abia aşteaptă să-l vadă pe margine. Liderul PSD Gorj le-a transmis acestora că el încă este locomotiva partidului şi cere ca predarea puterii să se facă „treptat şi civilizat”.

Senatorul Florin Cârciumaru a dat de înţeles că nu este respectat pe cât merită de colegii săi mai tineri din PSD. „Eu le recomand colegilor mai tineri să nu forţăm lucrurile, să facem brusc schimbul de putere, ci treptat, civilizat şi frumos, fără aceste declaraţii în public, pe care unele le-am considerat jignitoare la adresa mea, iar pe altele chiar puerile.  Nu sunt de acord cu zgomotul făcut de unii colegi în spaţiul public pentru că, faţă de rezultatele pe care eu le-am avut de-a lungul anilor, atât ca primar, cât şi ca preşedinte al organizaţiei PSD Gorj, cred că merit mai mult respect din partea colegilor”, a fost mesajul lui Cârciumaru.

De altfel, liderul PSD Gorj le reaminteşte colegilor săi că el este cel mai bine cotat social-democrat, în continuare. „Adversarii abia aşteaptă să fac pasul lateral, iar colegii mei grăbiţi să greşească pentru că, vor sau nu vor să recunoască, eu am fost şi încă sunt o locomotivă pentru PSD Gorj. Din sondajul comandat de cei de la ALDE, eu sunt cel mai bine cotat din partid, dar au timp să crească şi domnul Popescu şi domnul Weber”, a conchis senatorul.

„E un gest de mare om politic”

Reacţiile nu s-au lăsat aşteptat. Viceprimarul Adrian Tudor spune că înţelege supărarea lui Cârciumaru: „Eu cred că are anumite supărări pentru că, dintr-o dată, oamenii care te-au acceptat ca locomotivă a partidului, te-au respectat ca preşedinte, câţiva să vină acum să-ţi spună: Domnule, nu mai eşti bun! Astea sunt dureroase. Dacă se schimbă conducerea organizaţiei acum şi la anul se trezeşte alt tandem: Vrem noi! Nu e bine. Trebuie respectat un statut. Faptul că dânsul anunţă alegeri, e un gest de mare om politic. A făcut linişte şi cine vrea să candideze, să candideze!”

Atac la Weber

Preşedintele executiv al PSD Târgu Jiu nu s-a abţinut să trimită „săgeţi” către deputatul Mihai Weber care abia aşteaptă debarcarea lui Cârciumaru. „Din ce ştiu eu, Cosmin Popescu stă onorabil. A  fost o mişcare bună când PSD a mers pe mâna lui Cosmin Popescu la Consiliul Judeţean. Eu sper că vor avea maturitate şi vor înceta cu termenul acesta de «tandem» pentru că nu face bine nimănui. Nu facem alegeri pentru două persoane. Numai o anumită persoană foloseşte termenul de «tandem». Pe Cosmin Popescu, e şi firea domniei sale, nu l-am auzit niciodată vorbind de tandemuri”, a mai declarat Tudor.

Vizualizări: 1,455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: