Romanescu, supărat pe Tudor Barbu că nu l-a lăsat să candideze

Trage Marcel Romanescu ponoasele după eşecul PNL din 2016? Primarul a declarat că dacă ar fi fost lăsat să candideze în locul lui Octavian Lupulescu, altfel ar fi stat lucrurile acum. Romanescu spune că şarada de acum doi ani a fost orchestrată de fostul senator Tudor Barbu.

PNL nu are decât cinci consilieri la Târgu Jiu, iar asta îl ţine în loc pe Romanescu, spune chiar primarul dezamăgit încă de faptul că nu a fost lăsat să candideze la alegerile locale din 2016. „Și pentru mine şi pentru ce se întâmplă acum în Târgu Jiu se văd efectele acelei mişcări nepotrivite acum. Asta a fost, din punctul meu de vedere, cea mai mare pierdere pe care a avut Partidul Naţional Liberal. Faptul că a intrat în campanie cu un candidat invizibil, nepregătit, am intrat cu cinci consilieri locali şi acum păstrăm acea configuraţie. Un lucru destul de dificil. Dacă cineva a fost la capătul acelui aranjament, pot să mă gândesc la Tudor Barbu, nu la Dan Vîlceanu. Prima discuţie am avut-o cu Tudor Barbu, care mi-a spus că are toată susţinerea pentru mine. Eu sunt convins că dacă Tudor Barbu îşi păstra punctul de vedere, nu se putea întâmpla nimic. Însă, asta este politica”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Romanescu dezvăluie chiar că ar fi fost faultat în campanie chiar de unii colegi. „Și acel sondaj cu candidaţii a fost prezentat denaturat. Rezultatul de acolo nu era real. Primul afiş a fost greşit. Era o poză din 2008. Nu era o poză care să poată fi folosită pentru campania electorală. Primul afiş a fost scos cu o zi înainte de campanie”, a mai spus primarul.

Vizualizări: 844

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: