Luptă acerbă pentru fotoliul de director al CNTV Târgu Jiu

Postul de director al Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu Jiu este dorit de tot mai mulți profesori, chiar și de către șefa ISJ Gorj, Maria Cochină, conform unor surse. Această funcție a fost ocupată până în prezent de către Dorin Tașcău, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Dana Constantinescu, spune că toate mandatele directorilor de școli au expirat la finalul acestui an, iar profesorii care își doresc o funcție de conducere se pot înscrie în procedura de selecție.

”Încă nu a fost preluată conducerea Colegiul Național Tudor Vladimirescu. Numirea domnului Tașcău pe funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean a coincis cu finalul de mandat al tuturor directorilor din județul Gorj. Până astăzi inclusiv a fost o perioadă de depunere a CV-urilor și a documentelor la dosar a cadrelor didactice care vor să ocupe o funcție de conducere. Se va face o selecție pe bază de dosare”, a spus Constantinescu, la Radio Infinit.

În ceea ce privește o posibilă dorință a Mariei Cochină de a pleca de la ISJ pentru scaunul de director al CNTV Târgu Jiu, Dana Constantinescu spune că nu are cunoștințe despre acest lucru. ”Noi nu avem cunoștințe despre acest lucru. Nu și-a exprimat dorința față de noi, nu știm, nu cunoaștem informații despre acest lucru”, a mai afirmat Constantinescu.

Vizualizări: 6,786

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: