De un an de când face ghidajul Peşterii Polovragi, Felicia Popescu a auzit nenumărate legende legate de acest loc şi s-a împrietenit cu liliecii care îi recunosc vocea. Pentru a-i atrage pe turişti, Felicia Popescu întră în pielea diferiţilor artişti din lumea muzicii. „Madonna” sau „Michael Jackson al României”, cum îi spun nenumăraţi turişti doreşte să schimbe denumirile tradiţionale ale formelor din peşteră, denumiri ce au rămas de pe timpul comunismului.

Formaţiunile spectaculoase din peşteră, liliecii, ocrul sau ochiul de apă sunt doar câteva dintre lucrurile despre care ghidul Felicia Popescu ar vorbi la nesfârşit. Femeia s-a ales chiar şi cu porecle încercând să le arate turiştilor minunăţiile peşterii.

De când s-a contrazis cu un turist că ar fi vopsit pereţii cu ocru, culoare care apare des pe pereţi, Felicia Popescu a luat decizia să intre în pielea diferiţilor artişti. „E ocru de peşteră acolo, iar pentru a demonstra că nu am vopsit peretele, mă machiez pe faţă cu acea culoare. E folosit încă din antichitate în cosmetică. În funcţie de felul în care mă tatuez, turiştii mi-au găsit diverse asemănări. Îmi spun Indiana Jones, Michael Jackson şi chiar Madona. Toţi îmi spun că am un stil năucitor”, mai explică aceasta. Totul face parte dintr-un scenariu pentru a atrage turişti din toată lumea. Numai pe parcursul anului trecu numărul acestora a ajuns la 25.000.

„Denumirile tradiţionale vor dispărea“

Fără a avea vreo legătură cu specificul peşterii, există formaţiuni care se numesc Moş Crăciun, Altarul, Domul mic sau Domul mare. Felicia Popescu intenţionează să găsească alte denumiri pentru formaţiunile din peşteră ba chiar să le amenajeze pentru o expunere cât mai atractivă. Se cunoaşte că din timpuri străvechi aici a fost un refugiu al celor defavorizaţi mulţi dintre ei fiind călugări. „Aceştia se ascundeau în peşteră. Între anii 1500 şi 1860, când s-a săpat drum forestier, era o râpă de care ştiau numai localnicii. În mijlocul galeriei e o pictură realizată în negru de fum şi alături există forme naturale care au luat chipul călugărilor. Va fi numită Sala călugărilor pentru că acolo avea loc meditaţia, rugăciunea. Chiar şi tavanul este în formă de cupolă de biserică”, spune Felicia Popescu.

„Nu mi se pare corect să preiau nişte denumiri tradiţionale pentru că Peştera Polovragi are specificul ei. Pentru că aici se află şi urme de ardere, mărturii care demonstrează faptul că a fost un refugiu al localnicilor, începând cu dacii. Vom eticheta zonele cu acest specific. De exemplu, locul ascezei călugărilor va fi delimitat cu balustradă de protecţie, mai ales pentru a amenaja pictura rupestră realizată în tehnica negru de fum. Urmele dacilor se regăsesc pe tot traseul vizitabil. Vom puncta exact urmele lăsate de localnici. Denumirile tradiţionale vor dispărea. Pentru atractivitate o să „colorăm” şi o sală a piticilor.  Înainte era formată din Domul mare, Domul mic...”, spune Felicia Popescu.

Ochiul de apă care nu seacă niciodată

Vizitarea peşterii lasă impresii puternice turiştilor. Unii dintre aceştia au spus că au apărut fantomele dacilor sau a călugărilor care s-au refugiat aici. Entităţile au apărut şi în fotografii, confirmă ghidul. Dar nici prietenii ei, liliecii şi nici sala în care călugării se reculegeau, nici locul în care s-ar fi retras Zalmoxe nu o atrag atât de mult pe Felicia Popescu, cât o atrage un ochi de apă care nu seacă niciodată.  „Mă impresionează un loc unde turiştii se regăsesc. Indiferent cât de neomogen este grupul de vizitatori, acolo, la acel loc de apă se regăsesc. E o băltuţă care nu seacă niciodată, indiferent de anotimp. În verile secetoase, când toate bazinele din peşteră seacă, acela nu seacă, indiferent dacă are sau nu alimentare. Este un fel de izvor al speranţelor. E locul care mă impresionează pentru că şi oamenii care vin în vizită se simt bine la acest ochi de apă. Acolo se opresc toţi, simt ceva acolo. Acolo a apărut chipul Maicii Domnului. Am găsit oameni îngenuncheaţi acolo, făcând rugăciuni”, spune Felicia Popescu.