Mafia Permiselor: Lotul medicilor, trimis în judecată

Noul Cod Penal nu i-a scutit pe medicii gorjeni implicați în ”Mafia Permiselor” de emoțiile unui proces ce stă să înceapă în perioada următoare, după ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat cercetările și în acest dosar. Nouă persoane, medici și cadre medicale în mare parte, vor fi judecate acum la Tribunalul Gorj pentru că au eliberat mii de fișe medicale celor interesați să plătească pentru o parafă obținută fără vreo consultație de specialitate.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul medicilor vizitați de mascați în toamna anului trecut ar fi fost trimis spre judecată la Tribunalul Gorj, dar, cel puțin până ieri după-amiază, un astfel de dosar nu apărea înregistrat pe rolul instanței. Cap de listă în dosarul respectiv este, așa cum era de așteptat, în baza indiciilor de până acum, medicul oftalmolog Dana Maria Vodislav. Aceasta a fost trimisă în judecată împreună cu medicul primar radiologie și imagistică medicală Elena Dinică Băltărețu, de medicul specialist în medicina muncii Rodica Lehner și de psihologul Valentina Elena Oprișor.

De asemenea, au fost trimiși în judecată și asistentul medical Elena Liliana Răcman, opticianul Eugenia Adam, psihiatrul Vasile Silian, medicul de familie Carmen Vioreanu și Vasile Virgil Băltărețu Dinică, fiul medicului cu același nume. Medicii și asistentele lor sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu sau, după caz, de trafic de influenţă, dare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu.

Mii de fișe eliberate „în alb”

Anchetatorii au stabilit că în perioada ianuarie-octombrie 2013, medicii inculpați au eliberat între 1015 și 2622 de acte medicale unor persoane pe care nu le-au examinat, dar de la care au încasat taxele, fără a elibera chitanțe fiscale în schimb. Certificatele medicale necesare obținerii sau reînnoirii permiselor de port armă și celor de conducere erau eliberate prin intermediul cabinetelor medicale pe care medicii le aveau la Târgu Jiu și în cadrul cărora erau asociați sau administratori. În plus, medicii aveau o înțelegere anterioară pentru a ștampila „în alb” documentele pe care trebuiau să le elibereze după consultarea unui solicitant, persoanele care doreau să primească actele necesare la diferite examene plătind sume cuprinse între 5 lei pentru o analiză și 85 sau 95 de lei pentru o întreagă fișă medicală.

„Prin astfel de metode, la nivelul societăţii (cabinet medical) la care funcţiona inculpata Băltăreţu-Dinică Elena, au fost eliberate, în cursul anului 2013, 2.622 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de aproximativ 234.000 lei, în majoritatea situaţiilor nefiind eliberate documente fiscale. Prin acelaşi mecanism, la nivelul cabinetului medical la care funcţiona ca asociat şi administrator inculpata Vodislav Dana-Maria (medic oftalmolog), au fost eliberate, cu ajutorul inculpatelor Adam Eugenia şi Răcman Elena-Iuliana, în cursul anului 2013, 2.500 certificate pentru care au fost încasaţi circa 225.000 lei, majoritatea fără emiterea unor documente fiscale. O situaţie similară s-a constatat şi la cabinetul medical la care funcţiona inculpata Lehner Rodica (medic specialist medicina muncii) unde, în cursul aceluiaşi an, au fost eliberate circa 1.500 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de 127.500 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Banii ridicați la percheziții

Cabinetele medicale și domiciliile medicilor implicați în această rețea au fost percheziționate în noiembrie 2013 de zeci de jandarmi și ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție, veniți la Târgu Jiu special de la București pentru această anchetă. Medicii trimiși acum în judecată au fost reținuți atunci, iar ulterior pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru diferite perioade de timp, în cele din urmă toți fiind anchetați în libertate, cu excepția medicului Dana Maria Vodislav, față de care instanța a dispus la sfârșitul lunii februarie arestul la domiciliu. Cu ocazia perchezițiilor din luna noiembrie 2013, anchetatorii au ridicat de a cabinetele sau domiciliile medicilor mari sume de bani, precum și bijuterii de aur și argint, pe alte bunuri fiind instituit sechestru asigurator în vederea recuperării ulterioare a prejudiciului cauzat bugetului de stat.

„Astfel, inculpatei Vodislav Dana-Maria i-au fost indisponibilizate sumele de 864.992 lei şi 4.840 euro, precum şi un număr de 90 obiecte din aur şi argint, în valoare de cca. 45.988 lei, bunuri ridicate cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa şi sediile cabinetelor medicale aparţinând inculpatei. (…) De asemenea, în cauză urmează a fi dispusă (…) confiscarea sumei de 222.870 lei, reprezentând contravaloarea unui număr de 2.622 fişe medicale falsificate eliberate de cabinetul său”, mai menționează anchetatorii.

Conform rechizitoriului, și de la ceilalți membri ai rețelei anchetatorii urmează să ridice diferite sume de bani, în funcție de fișele fiscale emise în fals. ”În baza aceloraşi dispoziţii legale, urmează a fi confiscate de la alte două cabinete medicale, de la care de asemenea au fost eliberate fişe medicale ce s-au dovedit a fi falsificate (fiind întocmite fără solicitarea solicitantului), suma de 216.665 lei de la inculpata Băltăreţu-Dinică Elena şi suma de 44.115 lei de la inculpata Lehner Rodica. Şi faţă de inculpaţii Silian Vasile, Vioreanu Carmen şi Oprişor Valentina s-a propus confiscarea sumelor de 25.780 lei, 10.150 lei, respectiv 200 lei. De menţionat şi faptul că, faţă de inculpatul Silian Vasile, procurorii au dispus şi măsura asiguratorie a sechestrului judiciar asupra sumei de 23.500 euro, ridicată cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa şi sediul cabinetului medical al acestuia”, se mai arată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mafia Permiselor

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Gorj, instanță pe rolul căreia se mai află un dosar ce îl vizează pe un patronul unei școli de șoferi din Târgu Jiu care, în 2013, conform anchetatorilor, a intervenit pentru a-l ajuta pe un prieten de-al său depistat pentru a treia oară conducând pe un drum public fără să aibă permis de conducere. Într-un alt dosar penal, același patron a fost judecat alături de un alt instructor auto, precum și de patroana unei școli de șoferi din oraș, care, împreună cu fiul său, intermediau obținerea de fișe medicale pentru cursanții care plăteau fără să fie văzuți de medicii specialiști. 

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: