Categoriile de oameni care marchează istoria nu dispar. E ca în fizică. Toţi se transformă. Influenţaţi de mediu, ei îşi schimbă foarte puţin unele trăsături, dar cele de bază rămân aceleaşi. Când se asculta muzică turbată, erau punkişti. Când a cotit-o moda canto mai spre tristeţe suicidală, punkiştii au devenit emo. În fine, recent, când s-a trecut la rock-ul de lăbăreală, emoiştii s-au făcut hipsteri. Dar nu despre transformarea punker-emo-hipster voiam să vă vorbesc. Ci despre una mult mai interesantă şi cu implicaţii mult mai profunde.

Începem de la anii '60, când, imediat după explozia rock'n'roll-ului, au apărut tinerii beat. Adică puştanii aceia rockeri, dar cuminţi, care se îmbrăcau decent, în costume cu cravată, şi aveau freze cu breton. Beat-ul n-a rezistat, însă, decât câţiva ani. Stupidul război din Vietnam i-a transformat pe puştanii cuminţi în hipioţi. Şi-au lăsat să le crească părul şi bărbile, şi-au luat haine lălâi, au făcut rezerve considerabile de iarbă şi LSD, au încetat să se mai spele şi au început să zdrăngăne la chitară cântece molcome de protest. Hipioții voiau pace, bună înţelegere şi se considerau artişti, iar consumul masiv de stupefiante le întărea convingerea. Acum, rigorile mărite ale societăţii (gen că e frumos să te tunzi, să te speli, să ai un job şi să nu trăieşti în rulotă împreună cu familia) par să fi omorât hipioţii. Dar e doar o aparenţă.

Hipioţii de ieri au devenit corporatiştii ecologişti de azi. Imaginaţi-vi-l pe Dragoş Bucurenci acum 40 de ani. Vă spun eu c-ar fi avut un tricou cu flori, barbă şi păr până la cur. Acum, însă, e îngrijit. Ecologiştii de azi au continuat tradiţia hipiotă de consum de stupefiante şi obsesia nesănătoasă că e de datoria lor să facă lumea un loc mai bun. Şi-au schimbat hainele, şi-au luat job, s-au tuns şi s-au spălat la cur, dar, per total, sunt aceiaşi. Din păcate, nici muzică bună nu mai ascultă.