Managerul privat a renunţat la taxa de acces în curtea spitalului

Managerul privat al Spitalului Judeţean Târgu Jiu a suspendat taxa de parcare impusă, vara trecută, de către fostul director Vasile Stănculete. Până în urmă cu aproximativ o săptămână, şoferii autoturismelor care intrau în curtea unităţii trebuiau să scoată din buzunar câte 10 lei. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean, taxa a fost suspendată până se va stabili o altă modalitate privind accesul în parcările unităţii.

Taxa nu era percepută pentru autoturismele care transportau persoane aflate în stare gravă de sănătate. Unitatea spitalicească a încasat bani frumoşi din această taxă, iar ambulanţele nu s-au mai aflat în imposibilitatea de a parca din cauza autoturismelor lăsate la voia întâmplării.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Târgu Jiu, urmează să se găsească o altă modalitate care să permită accesul în parcările spitalului. „Începând cu data de 8 februarie, conducerea spitalului a luat hotărârea de a suspenda această taxă până la o dată ulterioară când se va stabili o altă modalitate privind accesul în parcările spitalului”, a declarat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: