Mănăstirea de la Turburea prinde contur. Urmează reabilitarea Castelului Roșianu

Se lucrează la ridicarea unei noi mănăstiri în județul Gorj. Investiția este a Mitropoliei Olteniei iar lăcașul de cult va fi în satul Poiana, în imediata apropiere a Castelului Roșianu.
"Lucrările au început în urmă cu aproximativ un an de zile și ritmul este unui bun. Mănăstirea va fi ridicată la 28 de metri și acum au ajuns la 9 metri. Mai este mult de lucrat dar va fi ceva deosebit. Nu știu exact valoarea totală a proiectului pentru că este investiția Mitropoliei Olteniei, iar noi ca și comunitate locală ajutăm și noi cu ce putem. Eu împreună cu prietenii mei și oamenii din sat mai oferim și noi câte o masă sau ajutăm când suntem solicitați", a declarat primarul din comuna Turburea, Ion Bârcă.
Mitropolia Olteniei a înștiința primăria din Turburea că din toamnă sunt șanse să înceapă și reabilitarea totală a Castelului Roșianu.
"Mitropolia Olteniei a depus un proiect și pentru reabilitarea Castelului. Din discuțiile pe care le-am avut pe acest subiect, dacă lucrurile merg la fel de bine ca până acum, din această toamnă vor începe lucrările de reabilitare a Castelului Roșianu, care va fi o investiție extraordinar de mare dar și foarte important atât pentru Turburea, dar și pentru județul Gorj", a mai spus primarul Ion Bârcă din comuna Turburea.
Vizualizări: 775
Distribuie Trimite pe WhatsApp