Mâncare la caserolă în spital

Cei peste 600 de pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu au primit începând de joi, 1 martie, mâncare la caserolă. Este vorba de felul al doilea de la masa de prânz şi de seară. Conducerea unităţii a hotărât să acorde în acest fel hrana pacienţilor pentru că este manevrată în mai bune condiţii, iar pacienţii văd exact ce primesc, mai ales că existau zvonuri că aceştia nu beneficiază de tot ce este trecut în meniu. „La Spitalul Judeţean, aşa cum am promis, începând cu data de 1 martie, mâncarea este acordată la caserole. Pacienţii s-au bucurat, au spus că este mai bine aşa, pentru că şi condiţiile igienico-sanitare sunt altele, şi modul de servire, omul se simte mai respectat”, a declarat Gigel Capotă, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Spitalul Judeţean cheltuie cu hrana unui pacient 10 lei pe zi. Achiziţia caserolelor nu a presupus cheltuieli suplimentare. Conducerea spitalului spune că a obţinut un preţ bun la materia primă pentru producerea hranei şi că a reuşit să se încadreze în suma prevăzută pentru aceste cheltuieli.

Galerie foto


Vizualizări: 1,625

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: