Mandat de arestare pentru Vladimir Plahotniuc

O instanţă din Rusia a decis luni să emită un ordin de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, potrivit agenţiei TASS.

Judecătorul Anatoli Belyakov a explicat că decizia a fost luată la cererea procurorilor, iar măsura arestării preventive faţă de Plahotniuc va fi pusă în aplicare în momentul în care acesta va fi extrădat în Rusia sau va fi reţinut pe teritoriul Rusiei.

Potrivit anchetatorilor, Plahotniuc s-ar afla pe teritoriul Statelor Unite. Avocatul fostului lider politic, Daria Konstantinova, a declarat în timpul şedinţei instanţei că Plahotniuc este nevinovat şi a făcut apel la judecători să respingă cererea procurorilor. Ea a insistat că acuzaţiile care i se aduc clientului său sunt „motivate politic”.

În schimb, autorităţile ruse au informat că vor începe demersurile pentru extrădarea lui Plahotniuc. „Au fost strânse suficiente dovezi care arată implicarea lui Plahotniuc în dosarele în care este acuzat şi vom solicita ca acesta să fie extrădat către Rusia”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Moscova.

Plahotniuc este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat şi ar fi participat la acţiunile acestuia, realizând tranzacţii ilicite în ruble şi în monedă străină către conturile unor cetăţeni străini prin intermediul unor acte false.

Vizualizări: 889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: