Maria Moţa, candidat cu procente peste partid la Bucureşti

Fosta şefă a organizaţiei de femei din cadrul PDL Gorj, retrasă de câteva luni din organizaţia judeţeană la cea din capitală, din cauza neînţelegerilor pe care le avea cu „colegii” de aici, a reuşit să obţină duminică, în alegerile de la Bucureşti, un scor la care foştii săi colegi din judeţ nici măcar nu pot visa în aceste zile.

Maria Moţa a candidat din partea Alianţei România Dreaptă la un post de deputat şi a obţinut aproape 23% din voturi, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă pentru cineva plecat din provincie să îşi încerce norocul în capitală, Bucureştiul fiind cucerit, ca şi Gorjul, în totalitate de USL. Moţa spune că succesul din capitală i se datorează şi ajutorului primit de la foşti colegi de-ai săi de la Târgu Jiu, scorul obţinut, în schimb, de PDL Gorj, mirând-o doar prea puţin pe fosta şefă a organizaţiei de femei.

„Am fost revelaţia sectorului 2 pentru că am luat un procent foarte bun, mai ales că nu am mai fost niciodată implicată într-o astfel de candidatură. Am mers zilnic din uşă în uşă şi am discutat cu oamenii, au venit şi colegi de la Târgu Jiu care m-au ajutat în campanie şi cărora acum vreau să le mulţumesc. În final am luat vreo 5000 de voturi, dublu faţă de cât mi se prognozase. Am făcut echipă şi cu candidatul la Senat Nicolae Şerban, care este şi el gorjean de-al nostru, din Stejari, şi cu care m-am înţeles foarte bine. În ceea ce priveşte Gorjul, nu pot decât să spun că nu poţi să câştigi atunci când pleci la drum, de exemplu, cu Puiu Diaconescu. Atitudinea face diferenţa. Se mai întâmplă în viaţă să primeşti şi câte o astfel de lecţie. Cei care au îndepărtat toţi oamenii de calitate din filiala Gorj nu aveau cum să ajungă în alt punct. Colegi de la Gorj au venit, în schimb, şi m-au ajutat pe mine aici în Bucureşti şi am putut demonstra că suntem şi serioşi şi deştepţi”, declară Moţa.

RECORD

USL a închis toatele colegiile în Bucureşti. ARD şi PP-DD au reuşit să ia câteva mandate de pe locurile 2 şi 3, la redistribuire.

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: