Marin Condescu – în doliu chiar de ziua sa de naştere

Aniversare extrem de tristă anul acesta pentru liderul sindical Marin Condescu, cel care sâmbătă a împlinit 54 de ani. Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie nu a putut însă să se bucure nici măcar o clipă de propria zi de naştere pentru că tatăl său a decedat vineri. Gheorghe Condescu avea 72 de ani şi a murit ca urmare a unor probleme de sănătate, seniorul având trei copii, dintre care cel mai celebru este Marin. Tatăl liderului sindical a fost înhumat ieri în localitatea natală Negomir, din această cauză Marin Condescu nereuşind să ajungă nici la nunta fiicei consăteanului său Florin Cârciumaru. De altfel, primarul municipiului a aflat destul de târziu despre cele întâmplate, după ce a stat de vorbă cu unii dintre invitaţii săi la nuntă. Decesul lui Gheorghe Condescu la sfârşit de săptămână i-a pus în dificultate pe cei care l-au sunat sau i-au trimis mesaje de felicitare lui Marin Condescu cu ocazia zilei sale de naştere. Liderul sindical a avut parte de cea mai tristă aniversare a sa, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu un an era în croazieră în Marea Mediterană, la invitaţia specială a celebrului fotbalist Pelle.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: