Marin Condescu: Era nevoie de o nouă strategie la Pandurii

Pandurii Târgu Jiu s-a despărţit de fostul antrenor Călin Cojocaru şi merge mai departe cu gorjeanul Mario Găman. Fostul preşedinte al clubului, Marin Condescu, a precizat că era necesară o schimbare de strategie pentru ca echipa să îşi poată îndeplini obiectivul.

Antrenorul Mario Găman a fost preferatul conducerii de la Pandurii pentru a lupta în continuare pentru promovarea în Liga 2 şi, mai departe, pe viitor, în Liga 1. Acesta a început antrenamentele cu Pandurii şi vineri va debuta oficial pe banca echipei. Schimbarea de antrenor era inevitabilă, după ce Pandurii s-a îndepărtat de obiectiv şi a fost considerată normală şi necesară de către fostul preşedinte Marin Condescu. “Aşa se întâmplă în viaţa echipelor de fotbal, se mai schimbă antrenorii. Credem noi că pentru atingerea obiectivului era necesară această schimbare. Noul antrenor a fost ales nu pe criteriul că trebuia să vină cineva din judeţul Gorj ci pentru realizările sportive pe care le-a avut Mario Găman. I-am mulţumit lui Călin Cojocaru, pentru că alături de administratorul special Marin Golea, în momente foarte dificile pentru club, am reuşit să le trecem pe toate”, a spus Condescu la Radio Infinit, vorbind în perspectivă despre o promovare în Liga 1: „Cred că era nevoie de o nouă strategie privind obiectivul nostru de promovare în Liga 1 pe viitor. Iar cuplul de antrenori Mario Găman şi Boby Arjoca a demonstrat anul trecut, în campionat, că ştiu cum să atingă aceste ţinte ca să nu mai vorbim despre evoluţia extraordinară a echipei din Filiaşi, sub comanda lor, în Cupa României. Era necesară această schimbare şi cuplul de antrenori care a venit, cu ajutorul tutror celor care vor binele fotbalului, inclusiv  Conslilului Local, Primăriei Târgu Jiu, Consiliului Judeţean şi Complexului Energetic Oltenia, care credem că a făcut un pas înainte prin numirea unui administrator special dintre cei care fac parte din salariaţii dânşilor, va duce la îndeplinrea acestui obiectiv pentru fotbalul gorjean”.

Noul antrenor Mario Găman a vorbit despre promovarea echipei în Liga 2, acesta fiind obiectivul stabilit la preluarea echipei, promovarea în Liga 1 fiind probabil un obiectiv pe termen mai lung.

Vizualizări: 1,391

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: