Mărirea salariilor bugetarilor, amânată cu o lună

Bugetarii nu vor vedea nici în luna iulie vreun leu din mult promisa reîntregire a salariilor. Guvernul Ponta şi majoritatea USL din parlament au promis că salariile vor fi reîntregite anul acesta, în două etape: cu 8% începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4% începând cu data de 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2011. Bugetarii aşteptau mărirea de salariu pe fluturaşul din iulie, dar au fost anunţaţi să îşi ia gândul. Noua promisiune este că vor vedea banii în august.

Liderul funcţionarilor publici Călin Grădinaru spune că până acum nu sunt semne că ar primi banii în iulie. „Până în momentul de faţă a venit nicio dispoziţie oficială, dar ar trebui să ne luăm salariile mărite cu luna iulie. Oricum, majorarea de 8 la sută este nesemnificativă având în vedere că ne-au luat 30 la sută“, a declarat Grădinaru.

De asemenea, directorul de la Agenţia de Muncă Gorj Romeo Chiriac spune că a auzit zvonuri potrivit cărora majorarea de 8 la sută s-ar alica abia din august, şi nu din iulie, aşa cum s-a promis, dar că nu a primit nimic oficial în acest sens. „Aşa am auzit, ca şi zvon. Nu ştiu ceva concret. Aşa s-ar fi auzit şi printre colegii mei, dar nu am primit nimic“, a spus Chiriac.

 La Ambulanţa Gorj un lucru este clar. Bugetul instituţiei nu a fost majorat până în acest moment pentru a putea suporta creşterea de 8 la sută. 

Mai mult, ieri în şedinţa de Guvern ar fi trebuit aprobată rectificarea bugetară dar ministrul Finanţelor Florin Georgescu a declarat că această rectificare va fi făcută în august. Delegaţia FMI este aşteptată la Bucureşti pe 24 iulie.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: