Marș de protest al salariaților RAAN

Peste o sută de angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin au desfăşurat, luni, timp de două ore, un marş de protest, cerând Guvernului plata salariilor restante şi locuri de muncă, manifestări similare urmând să aibă loc pe tot parcursul săptămânii.

Cei peste o sută de angajaţi care au participat la protest lucreaza pe platforma Romag Prod, din cadrul RAAN, unde în cursul săptămânii trecute mai mulţi angajaţi s-au aflat în greva foamei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii au declarat că au renunţat, pentru moment, la această formă de protest, dar nu exclud posibilitatea să intre din nou în greva foamei, dacă Guvernul nu le va rezolva revendicările.

"Am recurs la un protest extrem, greva foamei, începând de miercuri şi până sâmbătă. Am ieşit din acel protest din cauza problemelor de sănătate. Continuăm protestele de azi până vineri pentru problemele pe care le avem. Se ştiu şi la nivelul RAAN, probabil se ştiu şi mai sus, dar dacă nimeni nu ne bagă în seamă, le vom continua chiar cu greva foamei. Nu putem să stăm pasivi atâta timp cât vedem că ţara asta nu este guvernată. Toţi pleacă în concedii, pe ei nu îi interesează problemele sociale ale oamenilor. O veni premierul astăzi (n.r. - luni), dar o fi obosit după croazieră, poate de mâine va face ceva. Nu cerem altceva decât salariile la zi, neplătite din luna mai", a declarat Marian Creţan, lider de nucleu în cadrul Romag Prod.

Continuarea pe www.mediafax.ro

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: