Măruţă: De câte ori revin acasă, trec pe la Poarta Sărutului

Revenit acasă, la Târgu Jiu, cu ocazia Crăciunului, Cătălin Măruţă a trecut şi prin Parcul Central şi pe la Poarta Sărutului. Realizatorul emisiunii „La Măruţă”, de la PRO TV, s-a arătat impresionat din nou de geniul marelui Brâncuşi şi a promovat operele de la Târgu Jiu pe pagina personală.

Târgujianul Cătălin Măruţă este legat de locul în care s-a născut, dar şi de operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi şi, de câte ori revine acasă, trece şi pe la Poarta Sărutului.

Legat şi sentimental de această operă a lui Brâncuşi, pentru că acolo s-a căsătorit cu soţia sa Andra, în 2008, Măruţă a vizitat şi anul acesta parcul şi s-a fotografiat la Poarta Sărutului, arătându-se impresionat de geniul marelui artist. „De câte ori revin acasă, trec pe la Poarta Sărutului. Ţi se taie răsuflarea când vezi de ce sunt capabili unii artiști, atinși de har”, a scris acesta pe reţelele de socializare, fotografia având, în doar trei ore, peste 10.000 de vizualizări şi sute de comentarii pe facebook şi instagram.

Cătălin Măruţă este unul dintre gorjenii care nu uită să promoveze operele marelui sculptor de fiecare dată când ajunge acasă şi care apreciază moştenirea lăsată de artist oraşului său natal. „Unii merg la Barcelona când vor să vadă ceva frumos, dar eu cred că şi Târgu Jiul merită o vizită. Sunt mândru că m-am născut şi am crescut în oraşul în care vezi opere de artă când te plimbi prin parc. Pentru asta trebuie să îi fim recunoscători lui Constantin Brâncuşi. Acest geniu s-a născut acum peste 140 de ani şi merită un "mulţumesc" în fiecare zi”, a scris Măruţă referitor la operele care pot fi admirate de orice trecător care se plimbă prin Parcul Central din Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,544

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: