Mașina jandarmeriei, vopsită roz

Aproximativ 2.500 de persoane, venite din toate colțurile Franței și unele chiar din străinătate, au sărbătorit Anul Nou în vestul Franței în cadrul unei petreceri neautorizate care nu a putut fi împiedicată de autorități, scrie AFP.

Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, a convocat vineri seara la Paris o reuniune în încercarea de a "restabili o situație normală", după cum a precizat acesta pe Twitter.

În jurul orei 20,30, petrecerea continua pe muzică techno în hangarele localității Lieuron, la sud de orașul Rennes. Jandarmii, plasați la intersecții, încercau să împiedice noi participanți să meargă la petrecerea rave. În cursul zilei un elicopter survola locul. 

Jandarmii au încercat joi seara să împiedice petrecerea dar "s-au lovit de ostilitatea a numeroși petrecăreți", a afirmat prefectura departamentului Ille-et-Vilaine.

În cursul acestor confruntări, "o mașină a jandarmeriei a fost incendiată, alte trei degradate iar în militari au fost aruncate sticle și pietre, care au provocat răni ușoare", potrivit sursei citate. O mașină incendiată a fost apoi vopsită în roz.

Franța se confruntă cu amenințarea unui nou avans al epidemiei. Vineri, numărul de noi contaminări era de 20.000 în 24 de ore.

Participanții spun că vestea despre petrecere s-a dus din gură în gură și că aceasta va dura câteva zile.

Vizualizări: 10,774

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: