Măsurile luate de CE Oltenia în perioada caniculară

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a implementat o serie de măsuri menite să asigure protecția salariaților săi în fața efectelor caniculei.


În zilele în care temperaturile anunțate de către Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie depășesc 37 de grade Celsius, când indicele temperatură-umiditate trece pragul de 80 de unități sau în cazul în care este comunicat cod portocaliu sau roșu de caniculă, salariații de la schimburile I și II vor beneficia de distribuirea a câte 2 litri de apă minerală carbogazoasă pentru a preveni deshidratarea și a menține o stare optimă de hidratare.

Totodată, salariații ale căror condiții de sănătate pot fi afectate de temperaturile extreme vor fi monitorizați în mod special, pe baza evaluărilor efectuate de medicii de medicina muncii. În același timp, ambulanțele centrelor de intervenție Roșia, Tismana, Motru și Jilț vor efectua deplasări zilnice, în intervalul orar 11:00 – 18:00, către subunitățile pe care le deservesc, cel puțin o dată pe schimb. Personalul medical prezent va realiza verificări periodice ale stării de sănătate a angajaților și va fi pregătit să intervină prompt în cazul apariției unor probleme medicale. În situația în care un angajat acuză orice fel de afecțiune legată de condițiile de temperatură, acesta va fi transportat imediat la cabinetul medical sau la punctul sanitar, unde personalul a fost instruit specific pentru astfel de situații.

Pentru a reduce expunerea la disconfortul termic și a proteja salariații care desfășoară activități fizice intense, lucrările ce presupun un efort fizic mare sau foarte mare vor fi programate în primele ore ale dimineții, până la ora 11:00 pentru schimbul I, respectiv după ora 18:00 pentru schimbul II. Dacă situația permite, aceste lucrări pot fi reprogramate până la trecerea valului de caniculă. De asemenea, se vor alterna perioadele de lucru cu momente de repaus în locuri umbrite sau climatizate, pentru a asigura un climat de muncă sigur și confortabil pentru toți salariații.

Vizualizări: 483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: