Matei, Brata şi Lazar, în turneu cu echipa naţională de tineret

Pandurii are pentru prima dată în istoria clubului trei jucători convocaţi în acelaşi timp la un turneu al echipei naţionale de tineret. Săndoi nu a venit degeaba la meciurile pandurilor şi a urmărit cu atenţie jucătorii, luând pentru turneul din această săptămână trei fotbalişti de la Târgu-Jiu în lot pentru un turneu care are loc în Austria şi Slovenia. Echipa naţională de tineret a României s-a reunit, duminică, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, în vederea turneului amical "4 Nations - Adria, U 21 Cup 2011".

Matei, Brata şi Lazar sunt jucătorii pe care Săndoi i-a avut în vizor de mai mult timp. Portarul Lazar se află la prima lui convocare la o astfel de acţiune, până acum fiind văzut de selecţioner doar la o selecţie. Emil Săndoi a declarat la conferinţa de presă de la Mogoşoaia că a convocat nouă jucători noi faţă de acţiunea precedentă, iar principalul obiectiv este formarea unui grup nou. 

"Urmează trei jocuri amicale pentru noi pe care le-am ales pentru că suntem în urmă cu pregătirea faţă de formaţiile din grupa noastră. Avem nouă jucători noi faţă de acţiunea precedentă, sunt şi alţi doi portari, iar la acest capitol stăm destul de rău, pentru că niciunul dintre ei nu apără la echipa de club”, s-a plâns Săndoi, referindu-se şi la faptul că Lazar nu apără încă la Pandurii dar bazându-se pe evoluţiile lui bune de la Voinţa Sibiu de anul trecut când a fost desemnat portarul cel mai bun din liga a doua. Selecţionerul a mărturisit că până la primul joc oficial vrea să verifice cât mai mulţi fotbalişti tineri pentru a vedea ce potenţial au şi dacă se va putea baza pe ai anul viitor. „Vom debuta în campania de calificare împotriva Kazahstanului, apoi cu Letonia şi de aceea adversarii din acest turneu au fost aleşi în mod special pentru că se aseamănă cu ce vom întâlni în preliminarii. Vom încerca să ne pregătim cât mai bine în aceste zece zile, iar principalul obiectiv este să formăm un grup „ a mai spus selecţionerul care  a plecat ieri cu tricolorii mici în Austria, acolo unde se vor disputa două din cele trei jocuri.

Lotul deplasat ieri în Austria:

Dinu Moldovan (Espanol Barcelona), David Lazăr (Pandurii Târgu. Jiu) – portari;

Gabriel Matei (Pandurii Târgu Jiu), Bogdan Mustaţă (Unirea Urziceni), Sergiu Muth (Poli Iaşi), Sebastian Mladen (AS Roma), Mihai Leca (ACS Berceni), Petre Goge (Alro Slatina), Valeriu Lupu (Unirea Urziceni), Florian Buleică (Universitatea Craiova) – fundaşi;

Alexandru Coman (Juventus Bucureşti), Paul Anton (Gloria Bistriţa), Gheorghe Grozav (Standard Liege), Mihai Răduţ (Steaua Bucureşti), Cosmin Matei (Steaua Bucureşti), Ciprian Brata (Pandurii Târgu Jiu), Daniel Vădrariu (Ceahlăul Piatra Neamţ), Alexandru Ţigănaşu (Astra Ploieşti); Sergiu Suciu (AS Gubbio) – mijlocaşi;

Marius Alexe (Dinamo Bucureşti); Denis Alibec (Inter Milano), Andrei Voican (Universitatea Cluj) – atacanţi.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: