Mazilu şi Moşoiu, declaraţi incompatibili de ANI

Doi dintre candidaţii PNL anunţaţi pentru alegerile din iunie au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Este vorba de Mihai Mazilu, primarul din Târgu Cărbuneşti, şi Vasile Moşoiu, fostul primar din Drăguţeşti. Dacă liderii PNL Gorj au părerile împărţite cu privire la posibilitatea continuării celor doi politicieni ca şi candidaţi ai PNL la alegerile locale, Ion Călinoiu, fostul preşedinte al Consiliului Județean, care şi-a pierdut mandatul din cauza unei incompatibilităţi, are o recomandare pentru cei doi politicieni.

Partidul Naţional Liberal Gorj a anunțat că Mihai Mazilu și Vasile Moșoiu vor candida în iunie pe listele partidului. Dacă la Moșoiu este vorba de un conflict de interese generat de un teren vândut către primărie, primarul Mazilu a fost declarat incompatibil pentru că a făcut parte din Consiliul de Administrație la două unități școlare.
Liberalii spun că incompatibilitatea ANI nu face obiectul criteriilor de integritate stabilite la nivelul partidului. ”Sunt chestiuni care se lămuresc în instanţă. Criteriile noastre spun să nu fi fost condamnat pentru incompatibilitate, atunci i se interzice să candideze, dar raportul ANI reprezintă doar o suspiciune. Ce ar fi însemnat să fie luate de bune toate rapoartele ANI în condiţiile în care sunt primari care au câștigat definitiv în instanță împotriva ANI? Nu ne afectează în niciun fel, candidaturile merg înainte”, a spus Dan Vâlceanu, copreședintele PNL Gorj.
Câteva ore mai târziu, celălalt copreşedinte al PNL Gorj, Tudor Barbu, declara la un post de radio local că nu va gira primarii declarați incompatibili de ANI. ”PNL nu va semna candidaturi pe listele de candidați în Gorj pentru primăriile din cele 70 de localități dacă acei 70 de oameni nu respectă condițiile puse de partid, condiții de integritate și aici includem și punctul de vedere al ANI, nu doar DIICOT, DNA, Parchetele, puşcăria. Nu. ANI este o instituție pe care noi o respectăm. Mai bine pierdem alegerile în Gorj decât să mergem tot cu oameni penali sau declaraţi incompatibili”, a spus senatorul.
Barbu a mai precizat că decizia finală privind candidaturile celor doi va fi luată abia săptămâna viitoare, după ce îi vor cere ANI un punct de vedere oficial.
Până se gândesc şi se răzgândesc copreşedinţii PNL Gorj, Mihai Mazilu a anunţat că o să conteste în instanță raportul întocmit de ANI. ” Nu este nicio problemă, eu o să contest în instanță această decizie pentru că, în primul rând, nu am fost remunerat, doi, nu este niciun act de la primărie care să îl numească primarul Mazilu la Consiliul Director. Pe cine să pui în Consiliul Director, femeia de serviciu, șoferul, pe cine să pui în ideea în care noi suntem responsabili de învățământul din fiecare localitate în parte”, a spus primarul Mihai Mazilu.
RECOMANDARE
Ion Călinoiu, cel care şi-a pierdut recent mandatul de președinte al Consiliului Județean Gorj din cauza unei incompatibilităţi, are o recomandare pentru cei doi politicieni. ”Eu le recomand să nu facă ca mine, să nu uite să-şi timbreze acţiunile şi dacă le timbrează la timp nu au nicio problemă, nu este niciun risc”, a spus fostul preşedinte Ion Călinoiu.

Vizualizări: 1,039

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: