Memorandumul dintre chinezi şi CEO, la secret

Pandurul a solicitat Ministerului Economiei, invocând Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii publice, Memorandumul de Înţelegere semnat cu firma din China, pentru construirea unui grup energetic la Rovinari. Nu am primit documentul pentru că, potrivit Ministerului Economiei, „Memorandumul este un document cu caracter comercial, încheiat între două societăţi comerciale, prin urmare, potrivit prevederilor Legii 544/2001, publicarea sa, parţială sau integrală, nu se poate face decât cu acordul părţilor“.

În plus, ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, mai transmite că firma chineză mai are de făcut trei studii. „O astfel de investiţie poate fi un factor important de relansare a sectorului energetic din România. Partenerul chinez urmează să finalizeze studiul de soluţie. Urmează studiul de fezabilitate şi un raport de evaluare. După raportul de evaluare va fi stabilită cota de participare. Spre finalul lui 2013 este estimată obţinerea autorizaţiei de construcţie, termenul de finalizare fiind de 36 de luni”, a declarat Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, adăugând că investiţia va crea 3000 de locuri de muncă.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: