Migranți opriți la granița României

Patruzeci şi patru de migranţi din Irak, Siria, Libia, India şi Pakistan, printre care şi copii de trei ani,.au fost opriţi la frontiera cu Serbia de către poliţiştii de frontieră ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi de către jandarmi, când încercau să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, în cooperare cu lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au  depistat, în zona localităţilor de frontieră Comorâşte şi  Lăţunaş, două grupuri formate din câte doisprezece cetăţeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

”Având în vedere că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră  pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că primul grup era format din doisprezece cetăţeni din Irak, Siria şi Libia, respectiv cinci bărbaţi, o femeie şi şase minori, cu vârste cuprinse între trei şi 32 de ani. Al doilea grup era format  din doisprezece cetăţeni irakieni, şase bărbaţi, patru femei şi doi minori, cu vârste cuprinse între şapte şi  47 de ani”, se arată în comunicat.

Toate cele 24 de persoane depistate în dreptul localităţilor Comorâşte şi Lăţunaş au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Duminică dimineaţă,  poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, în cooperare cu jandarmii, au depistat, în apropierea localităţilor de frontieră Gherman şi Clopodia, două grupuri de cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

”În cadrul verificărilor, s-a stabilit că primul grup este format din şase bărbaţi, patru  femei şi patru minori, cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între trei şi 30 de ani. Al doilea grup era format din şase bărbaţi, trei din India şi trei din Pakistan, cu vârste cuprinse între trei şi 40 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, se mai arată în comunicat.

În prezent, se fac cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Vizualizări: 679

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: