Mii de pacienţi trataţi numai de 8 medici

Opt medici în cinci secţii şi două compartimente şi o singură linie de gardă în tot spitalul,  este realitatea Spitalului Orăşenesc din Turceni.  Chiar şi în aceste condiţii Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a decontat unităţii spitaliceşti servicii medicale făcute la câteva mii de bolnavi.

Anul trecut Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a decontat Spitalului Orăşenesc din Turceni servicii medicale făcute la aproximativ 2.270 de pacienţi internaţi şi la peste 280 de bolnavi cronici. Toţi aceşti bolnavi au fost internaţi în cele cinci secţii şi două compartimente ale Unităţii Spitaliceşti şi au fost trataţi de 8 medici. În linia de gardă toţi aceşti pacienţi erau sub observaţia unui singur medic, lucru care se întâmplă şi acum. „Pentru anul 2010, noi am decontat Spitalului Orăşenesc din Turceni, servicii medicale pentru 2.550 de pacienţi, aproximativ 300 dintre aceştia sunt bolnavii cronici din Secţia de Psihiatrie. Pot să vă spun că au numai cinci secţii, opt medici şi o singură linie de gardă în tot spitalul. Este singurul Spital din Judeţul Gorj cu un număr atât de mic de medici”, spune Daniel Şurlea, director adjunct CJAS Gorj.

Spital dotat, ocolit de medici

Conducerea Spitalului Orăşenesc din Turceni susţine că va mai angaja pe viitor medici, însă pentru moment are toată aparatura necesară desfăşurării actului medical. Pe viitor speră să aibă şi specialişti suficienţi care să folosească această aparatură. În cadrul Spitalului Orăşenesc Turceni funcţionează o Secţie de Medicină Internă, Pediatrie, Ginecologie, Chirurgie, Psihiatrie şi două compartimente. Prin rotaţie câte un medic asigură linia de gardă pe toate aceste secţii. În prezent în spital sunt internaţi 130 de bolnavi psihic şi 75 pacienţi cu diferite afecţiuni.

„Am scos la concurs trei posturi de medici, le-am afişat în revista medicală şi sperăm să se ocupe. Noi pot să vă spun că desfăşurăm un act medical de calitate pentru că avem toată dotarea necesară. Mă refer la aparatura medicală să putem face acest lucru”, spune Mihaela Ceane, manager Spitalul Orăşenesc Turceni.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: