Minerii ameninţă cu oprirea lucrului

Numărul minerilor aflaţi în grevă japoneză creşte de la o zi la alta. Începând de joi dimineaţă, încă 250 de mineri se vor alătura protestului care a debutat la Lupoaia. Este vorba de membrii Sindicatului Renaşterea Jilţ Sud. Minerii ameninţă cu întreruperea lucrului, dacă nu li se rezolvă problemele.

Consiliul de Coordonare al Sindicatului Renaşterea Jilţ Sud, afiliat la Federaţia Naţională Mine Energie, a decis, marţi, declanşarea grevei japoneze. Sindicaliştii au mai multe nemulţumiri. „Netransparenţa raportului comisiei domnului Ruşeţ referitor la condiţiile de muncă şi de lucru şi a pregătirilor de iarnă. S-a trecut prin două etape de armonizare, iar salariile continuă să fie foarte mici în raport cu volumul de muncă. La negocieri s-a pus la salariu 100-150 de lei, care au fost absorbiţi imediat de inflaţie şi de transferul contribuţiilor. Nu suntem de acord cu prelungirea cu numai un an a condiţiilor de muncă deosebite. În acest sens, solicităm parlamentarilor de Gorj să susţină demersul ca în noua lege a pensiilor, la anexa companiilor cu condiţii deosebite de muncă, să fie trecut şi CE Oltenia, inclusiv reducerea vârstei de pensionare la 53 de ani şi 30 de ani stagiu de cotizare”, a declarat Ion Popescu, preşedintele Sindicatului Renaşterea Jilţ Sud.

Astfel, începând de joi dimineaţă, membrii sindicatului, salariaţi în cadrul carierei Jilţ Sud, Jilţ Nord şi ELCFU Motru, vor purta în timpul lucrului banderolă albă pe braţ. Sindicaliştii spun că următorul pas este greva de avertisment, cu încetarea lucrului timp de 2 ore.

Potrivit liderilor de sindicat din CE Oltenia, deja sunt peste 600 de mineri care au recurs la această formă de protest pentru a cere condiţii mai bune de muncă, salarii mai mari şi reducerea vârstei de pensionare. Până acum au intrat în grevă japoneză salariaţi de la carierele Lupoaia, Roşiuţa, Tismana 2 şi ELCFU.

Vizualizări: 3,277

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: