Ministru: CE Oltenia se va închide dacă nu se restructurează

Complexul Energetic Oltenia se va închide dacă nu urmează planul de restructurare la care s-a angajat pentru a primi ajutor de salvare din partea statului, iar Ministerul Finanţelor a trimis inspecţia financiară în control pentru a vedea ce s-a întâmplat cu fondurile acestei companii, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

El a participat la o conferinţă organizată de Banca Europeană pentru Investiţii, instituţie care a anunţat că nu mai finanţează proiecte de energie din combustibili fosili şi se concentrează pe energie curată.

„Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii, care ştiţi foarte bine că au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Cred că vă referiţi la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. Dacă Comisia este de acord, (acest ajutor – n.r.) se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”, a precizat ministrul.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de 1,2 milioane de lei pentru CE Oltenia, pentru plata certificatelor de emisii aferente anului trecut.

Vizualizări: 3,172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: