Ministrul Energiei, aviz negativ pe proiectul parlamentarilor de Gorj

Proiectul de lege prin care companii precum Complexul Energetic Oltenia ar fi fost scutite de plata certificatelor verzi pentru consumul propriu de energie are aviz negativ de la Ministerul Energiei. Informaţia a fost dată de Nelu Roşca, preşedintele Sindicatului Liber de la Cariera Roşiuţa. Proiectul a fost iniţiat de parlamentarii PSD Gorj.

Legea prevede scutirea de la plata certificatelor verzi pentru consumul tehnologic. La Complexul Energetic Oltenia este considerat consum tehnologic doar energia folosită de termocentrale, nu şi cea consumată de excavatoarele miniere. Dacă şi consumul excavatoarelor ar fi recunoscut drept consum tehnologic, CE Oltenia ar face o economie de circa cinci milioane de euro pe an.

Ajutor de stat

Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia au fost zilele trecute la parlament, pentru discuţii în cadrul Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale şi Comisiei economice, pentru industrii şi servicii. Cele două comisii au dat raport comun de admitere a proiectului privind modificarea Legii 220/2018 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în sensul exceptării de la plata certificatelor verzi a consumului de energie electrică pentru extracţia, prepararea şi manipularea cărbunelui.

Proiectul de lege nu a ajuns însă în plen, pentru că se aşteaptă unele clarificări de la Ministerul Energiei, care a dat aviz negativ pe proiect. „Ministrul Anton a dat aviz negativ cu privire la scutirea Complexului Energetic Oltenia de plata certificatelor verzi”, a spus Nelu Roşca. Liderul sindical a spus şi ce motive a invocat Anton Anton. „Ministrul a dat aviz negativ, considerând că ar fi ajutor de stat. Este revoltător! A venit o doamnă de la minister care a susţinut în comisie acest aviz negativ. Discutarea actului normativ în plen a fost amânată până la obţinerea unor lămuriri din partea Ministerului Energiei”, a explicat liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roşiuţa.

Proiectul a fost iniţiat de parlamentarii PSD Gorj Florin Cârciumaru, Scarlat Iriza şi Mihai Weber. CE Oltenia cere de mulţi ani să fie recunoscut consumul de energie din carierele miniere drept consum tehnologic, astfel încât să nu plătească pentru acesta certificate verzi. Compania ar putea face economii anuale de 20 de milioane de lei.

La discuţiile de la comisiile parlamentare au participat liderii de sindicat din minerit şi energie Dumitru Pîrvulescu, Nelu Roşca, Gabriel Căldăruşe, Nicolae Bădiţa, Bebe Bârsanu, Dumitru Grofu şi Ovidiu Priporeanu.

Vizualizări: 2,623

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: