Ministrul Mediului anunță demiteri

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis un mesaj ferm pe pagina sa de Facebook, declarând că va demite întreaga conducere a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, precum și conducerea Direcției Silvice Ilfov, în cazul în care drumul forestier din Pădurea Băneasa va fi deschis accesului auto.
Fechet se declară categoric împotriva acestei inițiative, susținând că ar transforma un drum destinat gestionării pădurii într-o veritabilă autostradă urbană. „Vorbim despre mii de mașini care ar transforma un drum forestier într-o autostradă. Cine interpretează greșit Codul Silvic nu face decât să încalce legea”, a precizat ministrul.
Acesta a criticat și modul netransparent în care s-a luat în discuție accesul auto în pădure, afirmând că nu a fost informat sau consultat. În plus, a calificat drept „halucinant” faptul că, într-un context în care opinia publică este concentrată pe dezastre precum inundațiile și situația de la Salina Praid, unii funcționari pun pe agenda de urgență interesele unor dezvoltatori imobiliari.
Ministrul a acuzat și existența unor negocieri informale între privați și autorități: „Este revoltător schimbul de mesaje care circulă pe WhatsApp, prin care autoritatea statului român este redusă la cea a unui simplu spectator”. El susține că dezvoltatorii imobiliari acceptă accesul auto doar dacă Direcția Silvică primește permisiunea de a utiliza barierele – o situație pe care o consideră inacceptabilă.
Fechet a reafirmat că Pădurea Băneasa nu este și nu va deveni o zonă de tranzit auto: „Nu voi accepta ca o instituție publică să devină prizoniera unor interese private. Pădurea Băneasa nu este o autostradă și nu va deveni niciodată un spațiu de tranzit auto doar pentru confortul unor dezvoltatori sau al unor șoferi grăbiți”.
În final, ministrul a promis că va folosi toate mijloacele legale pentru a proteja această pădure urbană: „Pădurea este a tuturor, nu a unora care o privesc doar ca pe o oportunitate imobiliară sau ca pe un drum de scurtătură. Cei care au semnat documente fără bază legală sau au inițiat astfel de demersuri vor răspunde.”
Declarațiile vin într-un context tensionat, pe fondul temerilor tot mai mari privind presiunile asupra ultimelor spații verzi din București.
Vizualizări: 2,131
Distribuie Trimite pe WhatsApp