Mireasă dusă la spital după un eveniment rutier

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc duminică la Piștești, în județul Gorj. Din primele informații, au fost implicate trei autoturisme, o femeie fiind rănită.

Este vorba de o mireasă, potrivit unor surse, femeia fiind încarcerată, dar conștientă. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Târgu Jiu, femeia fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din municipiu.

Tânăra rănită în accident are 28 de ani și era îmbrăcată în mireasă pentru o ședință foto, nunta având loc acum o săptămână. Accidentul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate.

Potrivit poliției, la ieșirea din parcarea unei pensiuni din satul Pișteștii din Deal, un bărbat de 48 de ani, din Bălești, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un tânăr, de 28 de ani, din comuna Logrești, care se afla în mașină cu soția sa de aceeași vârstă. Autoturismul din urmă a ricoșat și a lovit în alt autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din Jupânești.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.

Galerie foto



Vizualizări: 6,855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: