Polițiștii gorjeni au primit aparate pentru depistarea șoferilor drogați

Având în vedere că polițiștii rutieri din cadrul IPJ Gorj au fost dotați cu două aparate DrugTest, aceștia vor desfășura activități specifice, în vederea identificării în trafic a conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, pe lângă riscul producerii unui accident rutier, cei care conduc un autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive, riscă şi închisoarea de la 1 la 5 ani, conform prevederilor legale.

Substanțele psihoactive afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, riscul producerii unui accident crește.

Pentru a conduce în siguranţă conducătorul auto trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza.

RECOMANDĂRILE POLIȚIȘTILOR:

• Când sunteți la volan să fiți concentrați la trafic și să evitați:
- folosirea telefonului mobil fără handsfree
- să purtați conversații cu pasagerii care pot să vă distragă atenția
- să efectuați alte activități în timp ce conduceți.
• Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.
• Pentru un traseu mai lung este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă reface forţele.
• Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte !
Totodată, în această perioadă, pietonii sunt rugaţi să circule pe trotuare, iar traversarea străzii să o facă prin locurile marcate și semnalizate corespunzător şi numai după ce s-au asigurat că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto. Graba și neatenția conduc la producerea accidentelor rutiere !!!

Polițiștii vor acționa în această perioadă pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale ce reglementează circulația pe drumurile publice (în special cei care încalcă regimul legal de viteză și care consumă alcool, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier).

Transmitem aceste recomandări pentru conștientizarea tuturor participanților la traficul rutier, privind urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic și faptul că viața este prețioasă și că fiecare trebuie să respecte aceste reguli de circulație pe drumurile publice, pentru prevenirea accidentelor rutiere!!!

NU VĂ URCAŢI LA VOLANUL UNUI AUTOVEHICUL, DACĂ AŢI CONSUMAT SUBSTANȚE PSIHOACTIVE!

Sursa: IPJ Gorj

Vizualizări: 1,951

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: