Miruță (USR): Târgu Jiu, blocat prin înțelegeri între partide

Radu Miruță și-a depus duminică, 21 mai, candidatura la Primăria Târgu Jiu. Miruță spune că a ales această zi de sărbătoare pentru că sfinții Constantin și Elena sunt protectorii spirituali ai municipiului Târgu Jiu. Miruță a fost însoțit atât de colegi din filiala locală, cât și de parlamentarii USR Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu. Candidatul USR a strâns 1.373 de semnături de susținere a candidaturii sale. Radu Miruță a explicat care sunt pilonii programului său electoral: atragerea investitorilor, integrare lentă a persoanelor disponibilizate din CE Oltenia și nu numai, transparentizare absolut completă a administrației. Candidatul USR la Primăria Târgu Jiu pentru alegerile din 11 iunie își propune „spargerea lacului de gheață care ține acest oraș blocat, inclusiv prin înțelegeri între partide”. (M.M.)

Vizualizări: 1,722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: