Mitrescu spune că are o înregistrare cu Marciuc. Ce ar conține!

Constantin Mitrescu, vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), a declarat în presă că deține o înregistrare mai veche cu liderul Federației Univers, Adrian Marciuc. Mitrescu spune că Marciuc i-a mărturist acum câțiva ani că era dispus la acea vreme să accepte orice măsură luată de fostul manager al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, pentru a nu pierde vreun privilegiu. Drept urmare, a semnat atunci un acord cu administrația prin care minerii și energeticienii au pierdut din drepturi. Marciuc nu a dorit să comenteze afirmația vicepreședintelui FNME.  

Constantin Mitrescu a spus la Radio Infinit că l-a înregistrat pe Adrian Marciuc în urmă cu patru ani, chiar în biroul său. "Vreți să vă aduc o înregistrare când mi-a zis în birou la mine, cu toți sindicaliștii: "Băi Mitrescule! Eu mă duc lângă Ciurel și semnez acordul. Poate să mă ia încă 10% din din drepturi. Uite aici ce mi-a făcut! Îmi luă sediul, vrea să îmi trimită oamenii, liderii, la muncă în carieră, ingineri. Eu i-am zis să mergem până la cap, să mai câștigăm din drepturi. "Nu! Eu mă duc și semnez acordul". Și s-a dus și a semnat acordul și a făcut Contractul", a declarat Constantin Mitrescu la Radio Infinit.

Acesta a spus că l-a înregistrat la sediul sindicatului său de la Termocentrala Rovinari, în timpul negocierilor. Mitrescu a spus și că "o să o fac publică când mai minte mult. O pun pe facebook". Liderul Federației Univers, Adrian Marciuc, a spus că nu-l interesează ce a declarat vicepreședintele FNME.

La câteva zile distanță de la semnarea protocolului de către Federația Univers, Energetica și Petrom-Energie, a început să vorbească pe acest subiect și Constantin Mitrescu. FNME nu a fost invitată să încheie protocolul. "Dacă ar fi vrut Marciuc să câștige drepturi, prima dată trebuia să vină la noi. Știe că FNME a luptat tot timpul pentru drepturi salariale și a fost în stradă. Dacă are de gând ca la negocieri să vândă iar drepturi, nu o să-i păcălească pe ai mei", a mai spus Mitrescu.

Sindicatele au vorbit mereu de unitate însă realitatea demonstrează contrariul. Astfel de divergențe pică prost, mai ales acum, când se apropie negocierile pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de CE Oltenia, unde ar trebui să aibă țeluri comune.

Vizualizări: 1,789

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: