Moarte neaşteptată a unei tinere turiste la Baia de Fier

Tragedie pentru o familie din Bucureşti, care a ales să-şi petreacă o parte din concediu în Gorj! Cristina Lucia Tivers, în vârstă de 36 de ani, a venit la Baia de Fier, împreună cu soţul ei, pentru a face alpinism în apropiere de Peştera Muierii. Aceasta nu a mai apucat să-şi îndeplinească dorinţa pentru că a făcut stop cardiac chiar pe terasa unui restaurant, unde comandase mâncare. Deşi au făcut tot posibilul pentru a o readuce la viaţă, cadrele medicale de la Spitalul Novaci nu au putut decât să-i constate decesul.

Cristina Lucia Tivers, împreună cu partenerul său de viaţă şi cu alţi prieteni, a poposit în Gorj pentru a face alpinism în zonele montane. Tinerii aleseseră ca destinaţie Baia de Fier, însă viaţa Cristinei s-a curmat brusc, pe terasa unui restaurant unde aceştia intenţionau să mănânce. „Din câte am înţeles, tinerii erau într-un traseu montan şi doreau să facă alpinism la Baia de Fier. Marţi după-amiaza, când s-a produs tragedia, aceştia se aflau pe Terasa Nico, unde au comandat mâncare. Brusc i s-a făcut rău. Cu turiştii se afla şi un salvamontist care a resuscitat-o. Tânăra a fost preluată de ambulanţă, iar la ora 18.00 a ajuns la Spitalul Novaci, unde a fost întâmpinată de o echipă de medici, s-a continuat resuscitarea. La ora 18.15 a ajuns şi ambulanţa de la SMURD Târgu Jiu, s-a continuat resuscitarea, însă tânăra nu a răspuns la şocurile şi procedurile de resuscitare, iar la ora 19.05 s-a declarat decesul. La ora 21.30, trupul neînsufleţit al acesteia a fost preluat de Serviciul Medicină Legală de la Târgu Jiu. Am înţeles că mama sa a murit la vârsta de 45 de ani din cauza unui accident vascular, însă soţul nu ştia ca tânăra să fi avut probleme de sănătate”, a declarat Emil Grigore, directorul Spitalului Novaci.

Cadrele medicale au sperat până în ultimul moment că femeia va fi readusă la viaţă, după ce în urmă cu o săptămână s-au mai confruntat cu un caz asemănător. „Îmi pare rău pentru tinereţea ei, am înţeles că avea şi doi copii minori. Am crezut până în ultimul moment că mai există o şansă pentru ea, mai ales că în urmă cu o săptămână am reuşit să salvăm o doamnă în vârstă de 62 de ani din Novaci. Dumneaei suferise un stop cardio-respirator, a fost resuscitată, a răspuns la resuscitare, am reuşit să o stabilizăm, a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Municipal Bucureşti, i s-au pus stenturi, a fost scoasă de la Terapie Intensivă, iar acum este foarte bine”, a mai precizat directorul Spitalului Novaci.

Vizualizări: 394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: