Până acum am văzut ce ne poate face criza financiară, sunt sigur că vom vedea ce ne  face criza economică, sunt destule semnale că vom fi bântuiţi şi de criza alimentară, dar nimeni nu vorbeşte despre criza morală. Pentru că avem impresia că facem cu toţii politică certându-ne în fiecare zi cu televizorul ne-am obişnuit să credem că ceea ce vedem şi auzim acolo este şi părerea noastră. Într-un fel lucrurile aşa stau în final când orice părere ai avea, după un timp petrecut în faţa TV, unde ţi se repetă în fiecare zi aceleaşi lucruri, ajungi să crezi că ceea ce ai auzit este chiar părerea ta. Să-ţi vezi de treabă, dacă mai ai vreuna şi să nu te uiţi la aceleaşi personaje care se străduiesc să te convingă că adevărul spus de ele este cel mai adevărat nu prea poţi că-ţi dă ghes nevoia de noutate, de informaţie fără de care se cheamă că trăieşti în afara lor. Să-i crezi este la fel de periculos pentru că  fiecare are dreptatea lui pe care o declamă ca fiind unica, inestimabila,  şi neegalabila. Să ai părerea ta te acuză prietenii că eşti aservit uneia sau alteia din părţile care se bat pe sărăcia noastră. În fiecare zi se perindă tot felul de personaje, aşa-zişii formatori de opinie care nu numai că ştiu mai mult decât ştii tu, dar te şi fac să te simţi prost când nu eşti de acord cu părerea lor. Cine sunt? Sunt cei care vânează frânturi de discursuri, frânturi de vorbe aruncate uneori mult prea uşor de către oamenii care ar trebui să fie responsabili nu numai de cum se îmbracă, dar şi de cum vorbesc şi cu cine vorbesc. Bogdan Chiriac, ziaristul atotştiutor al lumii de dincolo de noi, specialist în aranjamente obscure ale şantajiştilor cu oameni ai puterii, personaj despre care se ştie că a derulat contracte de milioane de euro cu anumite structuri ale statului prin firma bătrânei sale mame. Pentru aceleaşi fapte săvârşite de politicienii care nu-i plac nu se sfieşte să-i acuze  public  de pe poziţia ziaristului transformat în câinele de pază al societăţii. Răzvan Dumitrescu, celebru pentru mâna întinsă şi acoperită de o foaie de hârtie, omul care a pus în circulaţie un filmulet despre Băsescu în care acesta părea că lovea un copil. După ce i s-a diminuat salariul deşi nu e bugetar, după ce firma sa a trecut printr-un control financiar ce nu i-a adus nici o bucurie s-a mutat la televiziunea Voiculescului acuzând în partea dorsală presiuni politice pe care nu le poate defini. S-a făcut coleg de televiziune cu alţii cu pretenţii de moralizatori ai societăţii care nu-şi pot depăşi limitele laţului care se învârte în jurul sintagmei ”Jos Băsescu”. Victor Ciutacu, fost consilier ministeriabil pe vremea lui Tăriceanu, poziţie pe care a ratat-o şi din care cred că a făcut numai stâlpi de biserică pozează acum în omul care nu aduce ploaia, dar poate aduce adevărul prin... Jurnalul Naţional. Mugur Ciuvică, fost consilier prezidenţial al celui mai slab preşedinte s-a reconvertit din analist politic în omul care ştie tot şi ne mai spune şi nouă ceva din când în când. Ciuvică are un singur scop: să-l vadă pe Băsescu  jos! Până acum nu i-a reuşit decât cu preşedintele Constantinescu. Radu Moraru, ziaristul de la televiziunea cu o singură emisiune, proprietar de restaurant şi pensiune,  plătit regeşte să ne convingă că el e singurul ziarist cinstit de la singura televiziune adevărată din România. În loc de televiziune ar fi mai nimerită o spălătorie care să mai albească numele Păunescu...Diaconescu OTV este poate singurul ziarist care-şi cunoaşte limitele, îşi ştie bine adresanţii, profită de tembelismul invitaţilor şi va rămâne în istoria sumbră a presei postdecembriste  căutând-o pe ...Elodia.  Despre doamnele jurnaliste, formatoare de opinie numai de bine că dacă le vorbeşti de rău păţeşti ce a păţit Boureanu de la ţaţa Firea!