Nu ştiu dacă turismul d-nei Udrea s-a ridicat pe cele mai înalte culmi şi nici dacă  de Paştele acesta scăpăm de recesiune, aşa cum ne anunţă premierul. Nu ştiu nici ce va face preşedintele dacă rămâne fără PDL aşa cum crede el că i se va întâmpla la alegerile din 2012 dacă nu se reformează Guvernul. Nu mă dor luptele din interiorul partidului de guvernământ şi zvârcolirile opoziţiei adunată cu japca într-o coaliţie care colcăie de penali, corupţi, turnători, infantili marionete şi alte specimene, pe care din păcate le găsim şi în cealaltă parte.

Nu mai cred în promisiuni de mult şi n-am încredere în nici un program ademenitor de relansare. În România toate minunile durează doar trei zile, iar  nenorocirile durează o veşnicie.

Nu-mi mai pasă dacă se va mai privatiza ceva că nu prea mai e nimic de privatizat, în afară de sistemul energetic pentru care se duc adevărate bătălii subterane.

Nu-mi pasă dacă o bună parte din funcţionarii statului sau ai companiilor de stat sunt jagardele, scursuri, oportunişti, şpăgari, cumetrii sau pupincurişti.

Nu mai bag în seamă minciuna, incompetenţa, făţărnicia, clanurile mafiote transpartinice, legea fără de lege, îngâmfarea şi de-a dreptul prostia.

Nu le mai iau în serios dacă ele se produc pe rând. În schimb mă sperie atunci când toate acestea se manifestă deodată dându-şi coate şi călcându-se pe bătături să fie mai în faţă! Atunci devin periculoase pentru că împreună pot ucide! Lupta partidelor politice pentru putere este firească şi izvorăşte din existenţa lor ca alternative. Din înghesuiala pentru locurile din faţă, din odaia bună se mai poate naşte poate în mintea noastră altceva care să difere de ceva ce avem deja. Aşa ne amăgim de mulţi ani, iar realitatea este cea de azi Cred că viaţa politică românească este una dintre cele mai spectaculoase dacă am în vedere strict doar spectacolul. Dar oricât de lejer ai trăi vine vremea când constaţi că prea mult spectacol strică şi parcă îţi vine dor de-o mică tristeţe. Sunt mult prea mulţi veniţi şi neaveniţi în peisajul politic al acestei ţări şi prea puţini dintre ei sunt într-adevăr aleşi! Şi să-i vedeţi pe cei care stau încă la uşa politici şi dau cu capul să intre şi ei.

Ce mai faună, ce mai lume şi cât de puţine persoane! Norocul nostru, dacă ăsta e un noroc, este că vine peste noi globalizarea, iar ce vedeţi acum în peisaj o să dispară treptat devenind doar element de decor într-o piesă care se va juca pe alte scene. Repetiţii se fac deja, iar noi n-o să deţinem rolul principal! Dacă o să fim lăsaţi să ducem tava va fi mare lucru!