Nămeţi de doi metri pe Transalpina

Utilaje de deszăpezire la începutul verii! Se întâmplă pe Transalpina unde drumarii s-au luptat cu nămeţi de doi metri. Este vorba despre zăpadă strânsă în ultimele luni pe o parte şi pe alta a şoselei şi care nici la această oră nu s-a topit. După ultimele pregătiri, cabanierii se aşteaptă să fie redeschis drumul. Între timp vor începe însă şi lucrări de consolidare a asfaltului. „Noi, cei din Rânca, am fost foarte mult afectați din punct de vedere economic și sperăm că acum să se dea drumul”, a declarat Constantin Pănescu, proprietarul unui hotel. Lucrările de pe Transalpina au rămas neterminate pe o porţiune de 30 de kilometri, între Rânca şi Obârşia Lotrului, după ce firma constructoare Romstrade a intrat în insolvenţă. (M.M.)

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: